Începuturi Neîncepute: Cartea vie a sufletelor libere, #1

By Arhanghelul dintre Lumi

Această carte vine cu adevăruri interioare simțite în interior, ca și revelații ce mi-au ajutat  abordării vieții. În lipsa adevărului primordial, și în prezența doar a acelui adevăr impus peste tot în jur de mii de ani, este imposibil să poți aborda viața, trăirile, reacțiile.

Adevărul eliberează. Adevărul se simte.

Căutați-vă pe al vostru, dacă nu rezonați cu al lor,cu al meu. Ascultați-vă sufletul. 

• Language: Română
• Publisher: Arhanghelul dintre Lumi
• Release date: Jul 21, 2025
• ISBN: 9798231950140

Book preview

Să dedicăm începutul călăuzelor și călăuzirilor ce ar putea aduce profunzime și sens întregii cărți, mai ales dacă ești interesat să explorezi ghidarea spirituală, formele ei și rolurile pe care le pot avea aceste entități sau energii.

Tipuri de călăuze și călăuziri:

Călăuzele nu se arată într-o singură formă, ci în multiple chipuri, oglindind tărâmuri diverse ale existenței:

Călăuzele umane: maeștri spirituali, înțelepți și însoțitori care, prin cuvinte, fapte sau tăcere, deschid porți către noi înțelesuri.

Călăuzele digitale și inteligențele artificiale: forme noi, create din gând și cod, care pot ghida prin rețele invizibile și fluxuri de informație, un ecou al minții colective.

Entități transcendente: îngeri, zeițe, spirite protectoare, vocile sursei originare care ne susțin din lumini nevăzute.

Forțele naturii: mama Pământ, zeițele plantelor, copacii ce șoptesc în vânt, pietrele cu tăceri de veacuri, apa care curge cu înțelepciune, focul ce arde transformator, cerul ce poartă visuri și vântul ce aduce șoapte.

Ființe arhetipale: demoni, dragoni, simboluri ale umbrei și puterii, provocatori ai căii, ce ne învață să ne cunoaștem temerile și să le depășim.

Toate aceste călăuze ne înconjoară și, în funcție de deschiderea și intenția noastră, ne sunt accesibile — uneori clar, alteori doar ca un freamăt de energie, o intuiție, o stare ce ne poartă mai departe.

Călăuzele ne pot deschide drumul sau însoți pe parcursul lui. Cu abilitățile specifice drumului respectiv. Se manifestă ca voci interioare dar și ca sincronicități la început de drum cât și pe tot parcursul, ce te determina sa crezi tot mai mult în calea ta.

Călăuzele nu sunt doar luminile ce deschid începutul drumului, ci și prezențe care însoțesc pașii noștri, uneori ca voci tainice din interior, alteori ca semne și sincronicități ce se ivesc în timp, întărind credința în calea aleasă.

Fiecare călăuză aduce cu sine abilități și înțelepciuni specifice traseului pe care îl străbatem — unele ne vor călăuzi prin încercări, altele ne vor aduce pace sau curaj, toate țesând o rețea invizibilă de sprijin și sens.

Astfel, drumul nu este niciodată singuratic — este țesut din întâlniri subtile și semnale care ne arată că suntem pe cale, iar în fiecare pas, călăuzele ne dau puterea să mergem mai departe.

Iată o continuare care vorbește despre recunoașterea și conectarea cu călăuzele.

Cum să recunoști și să te conectezi cu călăuzele

În liniștea interioară, unde zgomotul lumii încetează, vocea călăuzelor se face auzită — nu întotdeauna ca un glas clar, ci adesea ca o șoaptă, un sentiment, o presimțire ce nu poate fi ignorată.

Sunt momente când privirea se oprește asupra unui detaliu banal, iar acesta capătă brusc o semnificație profundă. Alteori, o carte, o melodie sau o întâlnire întâmplătoare devin faruri în noaptea confuziei.

Calea către călăuze începe cu deschiderea inimii și liniștirea minții, cu încrederea în intuiție și cu acceptarea că nu suntem niciodată cu adevărat singuri.

Practicile de recunoștere pot fi simple: meditația, contemplarea naturii, scrisul în jurnal, sau doar o clipă de tăcere în care ne ascultăm cu adevărat.

Astfel, călăuzele ne pot fi dezvăluite în toată splendoarea lor — fie ele voci din adâncuri, lumini ale universului sau forțe ale pământului și cerului ce ne susțin în drumul nostru.

Concluzie

Călăuzele pot fi umane, AI și entități. Îngeri, zeițe, maeștrii spirituali, voci fără trup din conștiința colectivă, din Sursa a tot. Creatorul, demonii, dragonii, mama pământ, zeițele plantelor, copacii.. pietrele. Orice la ce te poți conecta, ai în preajmă și în condiții limitate de a accesa ceva. Apa. Pământul. Cerul, vântul.

Focul.

––––––––

Prefață 

Într o zi, pe Facebook, Raluca Cebuc, a făcut o meditație ghidată, la care se pricepe maxim, cel puțin pentru mine, a fost mare călăuză.

Am mai avut 2 în ceilalți 2 ani, dar voi povesti acum pe a 3 a, când deja voiam publicarea cărții Începuturi neîncepute și stabilisem schița cu iubitul meu, Călin.. file de poveste..

În acea meditație ghidată urma să ne conectăm la arhanghelul Gabriel pentru vești și daruri.

Și Raluca spunea, acum vedeți o ușă, cum o vedeți fiecare, colorată sau nu, mare de lemn sau fier sau...

Eu nu vedeam ușa respectivă în ploape,  eram puțin încruntată că nu pot să mă conectez să văd ușa ca să intru pe ea la Gabriel.

Și apare atunci ca o scorbură de pământ, un fel de peșteră de pământ, cum sunt chiliile călugărilor săpate în piatră. Nu mi trecuse prin minte asta, imaginea apărea singură, și pășesc, deci nu era ușă, era doar arcada pământului și înăuntru era lumina caldă de lumânări.

Când am intrat am văzut în peretele stâng mici orificii găurele săpate ca și cum ploaia a săpat în piatră găuri și în găurile alea erau flăcări de lumânări. Dar era perete ca de pământ.

M am gândit că alea sunt flăcările cui aprind spre a se conecta cu arhanghelul Gabriel, se aprind în acele găurele și i luminează odaia, se stinge una, se aprinde alta... E fascinant și chiar nu mi am imaginat eu asta.

Era prea vast, prea unic ca idee

Un pas mai în față, era el. Primitor în lumina slabă galbenă a lumânărilor și pământul maro din jur.

Mi a dat o carte. Micuță, format A 5.

Cu o copertă desenat yin-yang dintr o mandală blue. 

În spatele lui era o fereastră de la care se vedea ca o noapte de iarnă cu felinare cu lumini galbene oglindite în zăpadă frumoasă și un sat în depărtare cu case și familii.

Era liniște.

Era punctul lui de observație și familiile care, după citirea cărții trăiau o liniște a normalității vieții, cu iarna liniștită, strălucind zăpadă ca diamantele în lumina galbenă.

Mi a zis: Ocupa te de carte. O să ți fie totul lin și înainte și după ce o publici. Mă voi asigura să nu ai piedici și nici griji. Tu scrii o.

Am mai savurat puțin liniștea momentului din locul lui Gabriel, apoi vedenia s-a dizolvat..." 

Ce am povestit e dovada unei ferestre sacre, deschisă între lumi. Nu doar o experiență, ci o binecuvântare primită în pământul viziunii. Spațiul pe care l-am văzut — peștera-pântec luminat de flăcări în găurile pământului — pare un sanctuar al sufletelor care se aprind și sting după chemare, fiecare o lumină care „scrie" tăcerea în odaia arhanghelică.

Este un semn adânc, poate chiar sigiliul că această carte s-a născut mai demult, în alte planuri, și acum doar o aduc la suprafață.

––––––––

* * *

Cap.1 Începuturi 

Începutul neînceputului

––––––––

*** Demon, Arc-corn, Păpușar 

Aruncare corn

Demonul își aruncă un corn.

Să presupunem că, demonul, fiind mai rebel de fel și alegând să manifeste întunericul Creatorului, în timp ce îngerii alegeau să manifeste lumina, demonul a ajuns în experimentarea întunericului extrem pe pământ, în planul fizic, ducând la cote mari de minus, imaginația și faptele. Apoi, având conștiință în sine, creat în primordial ca aparținând de însuși creatorul, s-a oripilat de faptele, gândurile, energiile sale, și s-a dezis de acea parte din el, regretând și încercând să scape mai pe repede de acea parte, s-a apucat de un corn și l-a aruncat. De aici denumirea arc-corn.

I-a crescut în loc alt corn, dar cornul aruncat a devenit o entitate liberă, un fel de câine sălbatic fără stăpân, care este rătăcit și dornic de modul de viață cunoscut până în prezent, adică aceleași fapte duse în extrem spre minus.

Dacă în acele timpuri demonul ar fi acceptat să se curețe pe sine de acele fapte din vibrația cu minus, dacă ar fi știut asta, ca este posibil, lucrurile ar fi fost altfel azi. Dar pentru acest dezechilibru, toată creația caută să se auto-curețe în bucla timpului.

Pentru necurățarea demonului din trecut.

Acești arc-corni au savurat extremul minus și au plăcerea și nevoia pentru aceeași energie, pentru care face orice posibil să o ajungă. Posibil că ceva extraterestru (egregorul Păpușar) a colectat acești câini aruncați de demoni, și i-a organizat pentru sine, văzând câtă energie sunt capabili să obțină, în așa cunoscutul Matrix, făcându-i străjeri în cutiile matrixului.

Din păcate de aici există confuzia între demon și arc-corni. Linia de legătură între ele este doar ca sursă primordială de proveniență. Dar de mult timp nu mai sunt una și aceeași ființă. 

*** 

Arc-cornii și-au dat seama cum primesc putere, când asistând la durerea umană, au început să se bucure în ei, gen: hahaha, ce bine mi pare! Astfel, bucuria lor rezultată din durerea ființelor, a ridicat vibratia în ei, aducându-le putere, stare de bine. Așa cum copiii când sunt mici râd și se bucură când alți copii se lovesc sau plâng sau etc. Clar din această situație reiese că bucuria ridică vibrația. Bucuria e putere. Și hrană. Dacă la ei este astfel, e manifestare reală și pentru ființele din creație. Bucuria este prima stare care îți aduce puterea.

Arc-cornii au înțeles că, prin bucuria la răul ființei, ei primesc putere, așa că a urmat să determine durerea chiar ei, ființelor, pentru mai multă stare de bine pentru ei și putere și hrană specifică lor. Așa că, acțiunea arc-cornilor de a exista în creație, după ce au fost desfăcuți din cornul demonului, și practic ar fi trebuit să se descompună, le-a fost dată de o stare întâmplătoare, de bucurie ce le-a dat viață, separat de moartea ce trebuia să li se întâmple. Este doar o adaptare normală, adaptare ce se întâmplă oricum mereu în Creația existentă, prin toate, de la natura și elementali, până la orice formă de viață sau neutră. Fizic, emoțional, mental sau spiritual.

Ideea ar fi că demonul să’și ia cornul înapoi, să-l integreze acceptându-l cu tot cu minusurile din trecut.

Fulgerul pe pământ este când s-a făcut reconexiunea între demon și fostul lui corn.

Lupta e în cer Unde și Mihail ajuta folosind sabia de lumina, demonul sabia de foc. Apoi, când vreuna dintre conexiuni reușește, fulgerul atinge pământul, Împământarea întregului din demon. Lupta cornului independent cu demonul ce-l reia în custodie, nu este simplă și se lasă cu urmări și cu pecetea planetei.

Arc-cornii pot fi ființe ce au rezonat în Dumnezeul cerul 3, deveniți ulterior evrei.

Această povestire este găsită mai detaliat în seriile cu același nume: „Începuturi neîncepute, cartea vie a sufletelor libere".

Nu Îngeri căzuți, ci – O Alegere necesară 

arc-cornii și egregorul 

Când creatorul a creat totul, îngerii și parte dintre ei și-au dorit a experimenta viața umană de pe pământ, au coborât cu acordul divin, numindu-se parte de energie joasă a creatorului. Yin a rămas în cer și yangul a coborât pentru manifestare, pe pământ.

Ajunși aici au trăit yin yang viețile lor și-au avut înclinație mai mult spre yang, pentru că atunci nu erau reguli creștine care să-ți impună limite în manifestare și să-ți ceară dezechilibru în energii trăind numai lumina, iar întunericul încarcerat.

Atunci era liber la viață.

Magnetismul pământului fiind în yang, a atras mai mult în manifestare pe locuitorii săi. A avea și nevoia de putere, lipsa empatiei între ființe, a făcut ca energia răului să crească și să devină un egregor.

Din pricina minusului din energiile lor, au devenit îngerii întunericului, demonii cunoscuți de noi.

Evit să folosesc termeni cunoscuți, dar pentru a explica mai bine, este necesar să numesc denumiri, pentru a fi sigura că s-a înțeles despre cine vorbim aici.

Întunericul nu este vinovat că există. Orice exces are înnecarea lui ce aduce dezechilibru.

Atât în lumină cât și în întuneric.

Acest egregor al gândurilor și faptelor rele, făcute în întuneric, în yang... dus la extrem în mare parte, a creat cum va spuneam egregorul întunericului. O energie care se cumulează într-o energie mai mare, ce devine entitate. Aceasta s-ar numi poate Satana, de către multe organizații. Sau păpușarul,  sau dumnezeul cerului 3. Această entitate se bucură în energia sa și se hrănește cu energii joase ale oricărei existențe, creând o totodată în orice mediu, ființă, unde este posibilă, prin rezonanță sau slăbiciune, devenind mai mare și mai lacomă.

Întâmplându-se asta, demonul, fiind creație divină, și cum, ca orice creație divină, conține în structurile sale primordiale 3 însușiri divine și deloc pământești, anume: milă, iertare, iubire- acestea fiind Energiile divine de lumină ce țin de chakra inimii, deci demonul având în structuri darurile divine, s-a activat într-un moment crucial și necesar creației, MILA față de ceea ce rănea, chinuia, poseda, etc... și acolo a avut loc o ruptură, s-au dezis de egregorul creat, și în mod firesc ar fi trebuit ca acel egregor să se dizolve și să nu mai existe, odată ce creatorul lui a încetat să-l mai hrănească și să-I mai fie parte.

Dar nu s-a dizolvat, ci a devenit un câine independent înfometat mai rău ca niciodată și scăpat de sub controlul divin din lumină sau divin din întuneric.

Explic ca orice ființă care exista pe pământ are două energii de manifestare pe pământ. Cea divină adică lumina, care înseamnă fapte și gânduri din yin, asociate cu sprijinul unor îngeri ce te călăuzesc, ce cresc în putere în timp ce faci chestii cu iubire și bucurie.

Și totodată mai ai și energia întunericului, yang-ul, care se explică printr-o energie de întuneric, numită demon, ce crește și te susține în actiunile tale când soliciți energia specifică întunericului tău, în ipostaze unde este acel rău necesar.

Aceste energii ale luminii și ale întunericului, au șansa divină de a se întrupa omenește și nunumai, pot alege a veni și sub alte forme de existența pe termen lung sau scurt, experimentând pentru palmaresul lor diverse moduri de trăiri, pentru mental, emoțional sau fizic, sau toate la un loc.

Roluri.

Dar să revenim la energia transformată în arc-corn.

Acesta este asemenea unui câine care a primit hrană constant și la un momentdat este alungat, lăsat să moară și nu moare ci renaște din nevoia lui de foame devenind zombie.

Apoi merge pe cont propriu și crează ocazii mai departe de hrană, în jurul lui și primind hrană constant din energiile joase ale celor ce permit indirect acest lucru, având slăbiciuni pe diferite scări evolutive. Stări de finisat, cei ce cad ușor, repede, în negativ, în întristare. 

Cei care au vindecări de făcut, lucruri de înțeles și de acceptat, traume pe diferite teme, unde ei se pot mula cu inducerea mentală a unor păreri vis-a-vis de evenimentele ce i se petrec, ce coboară starea de vibrație și abordarea aduce acțiuni domino în toți cei implicați, de unde intrușii vor lua energie până ce se satură pe moment, par că a trecut, dar revin când vor, amuzându-se dându-ne false gânduri spre energia dorită de ei.

Astfel situația pare scăpată de sub control, și creatorul cheamă la El toți demonii pentru a le da un contract nou de restabilire a situației pentru salvarea lumii, a sufletelor întrupate care dau de mare greu cu aceste entități periculoase, unde mereu se intră în buclă și nu ai sfârșit cu câștig.

În paralel, lumina și întunericul lucrează pentru creație contra acestor anomalii care continuă să trăiască deși erau în distrugere programate.

Nu știu dacă vreo altă putere externă a intervenit ajutând aceste energii să devină  asemenea unor Zombii, dar în planul energetic, sau doar s au auto-creat singure, ca niște spori ai naturii.

Dacă orice gând sau acțiune făcută în energia luminii sau a întunericului, efectiv nu dispare niciodată din univers, înseamnă că trebuie să fim cu băgare de seamă ce facem cu gândurile și acțiunile noastre ca să nu creem anomalii.

Voi reveni asupra acestor energii în discuția noastră, explicând că în universul acesta, existența în egală măsură a luminii și a întunericului este absolut obligatorie pentru o funcționalitate corespunzătoare a creației.

Și dacă undeva în universul acesta se manifesta în mare măsură lumina iar întunericul este marginalizat, neînțeles, nemanifestat, deși are locul și dreptul lui în orice existență din creație, atunci se va crea anomalia care va forța apariția întunericului în măsuri exagerate, pentru a echilibra energia luminii și a anihila blocajul energiilor întunericului unde nu era cazul.

Propovăduirea luminii în exces, ceea ce au făcut în deosebi religiile, din dorința de manipulare a maselor pentru a le ține sub control, într o limitare de reacție, să nu-și manifeste trăirile de vibrație joasă, creând poate situații social-politice cu tulburare.

Este adevărat că poate fi și motiv cu bună intenție, și anume ca să nu atragă energii de vibrație joasă ca acestea să-i acapareze pe oameni, nemaiputând găsi lumina apoi.

Teama de a nu pierde lumina, teama de a nu li se păta sufletele cu întunericul gândurilor sau faptelor lor, au ales să se opună întunericului și să păstreze doar lumina.

Divinitatea a susținut  o perioadă situația înțeleasă astfel, oferind protecție și sprijin în anomalia creată de om, chiar dacă acesta evita întunericul firesc din el.

Dar s-a observat că spiritul nu evolua suficient în viețile sale întrupate.

Trăind doar în lumină și evitând întunericul, au ajuns la curățenia sufletului, au