Tămăduitorul

By Calin Kasper

Principalul personaj al cărţii este George, un fost legionar român care, după mai mulţi ani petrecuţi în Legiunea Franceză, se întoarce în ţară cu gândul să-şi cumpere o casă, să-şi facă o gospodărie şi să-şi întemeieze o familie.
El reuşeşte să-şi cumpere proprietatea visată la Tomnatic lângă Aleşd şi să-şi încropească o mică fermă. Dar administraţia locală coruptă şi slugarnică, trimit doi interlopi, care-i împuşcă lui George animalele din fermă. Legionarul, care era şcolit la şcoala aspră a Legiunii, le pregăteşte celor doi nelegiuiţi o ambuscadă, în care aceştia îşi pierd viaţa.
Autorii morali ai ticăloşiei, bănuind că legionarul nu putea fi străin de moartea celor doi, pun la cale răpirea logodnicei lui, care avea să fie violată de nenumărate ori de membrii unui clan interlop, înfrăţit cu cei de la putere. Legionarul află unde interlopii i-au dus logodnica şi într-o noapte reuşeşte să o elibereze, pedepsind împreună cu aceasta, prin împuşcare, pe cinci dintre violatori. Cel de-al şaselea şi ultimul, avea să fie pedepsit tot cu moartea doar câteva zile mai târziu.
După ce ultimul ticălos este ucis în orăşelul Aleşd, Legionarul era sigur că pe urmele lui va fi trimis un pluton de urmărire format din puşcaşi ai Armatei Europene, care fuseseră dislocaţi la Aleşd. Aceştia cad şi ei într-o cursă pe care le-a întins-o legionarul, camionul în care se aflau aceştia ajungând în fundul unei râpe.
Legionarul începe o luptă pe viaţă şi pe moarte cu autorităţile statului. El şi cu logodnica lui, însoţit de tatăl fetei şi de alt personaj pe nume Vasile, hotărăsc să se refugieze în Munţii Apuseni, la Arieşeni, unde vor încerca să-şi vândă cât mai scump pielea. Dar ca să ajungă acolo, era riscant cu un autoturism obişnuit, aşa că legionarul pune la cale un atac asupra clădirii pompierilor de la Beiuş, unde fuseseră aduşi mercenari străini ca şi la Aleşd.
Atacul reuşeşte, cei patru plecând de la Beiuş cu un transportor blindat cu care puteau sparge orice baricadă ce le-ar fi fost pusă în cale. Astfel ajung la Arieşeni, acolo unde muntenii i-au primit şi adăpostit cu bucurie pe revoltaţi, cu gândul că poate, cu ajutorul lor, vor scăpa de regimul de teroare care le-a fost şi lor impus, cu ajutorul unor legi strâmbe.
Simţind primejdia, Guvernul de la Bucureşti trimite mai întâi o coloană motorizată, apoi dupa ce aceasta este distrusă, pe a doua şi mai bine înarmată, ca să stingă incendiul care a cuprins munţii, dar şi aceasta a fost decimată de legionar, care prin această ultimă victorie, şi-a asigurat posibilitatea ca să cureţe definitiv zona de vechea administraţie coruptă şi incompetentă, introducând o administraţie românească, pe care era hotărât s-o pună în slujba oamenilor.
Din acest moment începe lupta cea mai grea, aceea de a construi o nouă mentalitate, bazată pe morală, cinste şi credinţă. Punând oameni de mare valoare morală la pârghiile puterii, administraţia începe să învingă rând pe rând, toate greutăţile începutului.
Apoi, în partea a treia a romanului, naraţiunea se mută la marginea Republicii Moldova, acolo unde se naşte şi va creşte Cel Ales, desemnat de Sus cu însuşiri divine, ca să împlinească profeţiile. El va reuşi să scape din ghearele duşmanilor care voiau să-l răpească şi ajunge la ai lui, în Munţii Apuseni, acolo unde deja se prefigura începutul Revoluţiei Creştine, care va schimba configuraţia lumii şi va învinge totodată Forţele Întunericului. Romanul urmăreşte evoluţia acestui copil român a cărui familie locuieşte în oraşl Tighina, vechea cetate a lui Ştefan cel Mare, acum ajunsă sub călcâi străin. Copilul creşte aici, în mijlocul unei furtuni antiromâneşti, care-i ucide tatăl şi-i supune mama la mari încercări. Dar credinţa în Dumnezeu va învinge şi copilul, aflat în pericolul de a fi răpit de duşmani, reuşeşte prin sacrificiul unuia dintre însoţitori, care se jertfeşte benevol, ca să înlesnească Tămăduitorului să ajungă acolo unde era locul lui.

• Language: Romansch
• Publisher: Calin Kasper
• Release date: Dec 27, 2020
• ISBN: 9781005889418

Calin Kasper

M-am născut pe data de 21 martie 1951 în Sighișoara, unde am urmat și școala. De fapt școlile, fiindcă până la terminarea liceului, din cauza năzbâtiilor pe care le făceam, mi-am plimbat pingelele prin 6 școli. A urmat apoi Facultatea de Transporturi, secția Automobile, la București, pe care am absolvit-o în 1975, devenind inginer.Din această clipă am pornit în viață pe cont propriu, ghidându-mă doar după capul meu, fără să-mi îndoi spinarea în fața nimănui. Așa am reușit ca, în prima zi de muncă la Uzina de Autoturisme Colibași, să mă bat cu unul din șefii de schimb de la secția montaj general, pentru că a avut tupeul să-mi tragă o palmă.Pornind pe calea asta, am reușit să adun vreo 28 de joburi, în unele din ele cu succese mari, iar în altele, cu vai și chiu. Am adunat astfel o experiență de viață cum puțini au, poate pentru că soarta, cu orânduielile ei ascunse, a vrut așa.

Book preview

Tămăduitorul

Călin Kasper

Published by Calin Kasper at Smashwords

Copyright 2020 Calin Kasper

Smashwords Edition, License Notes

This ebook is licensed for your personal enjoyment only. This ebook may not be resold or given away to other people. If you would like to share this book with another person, please purchase an additional copy for each recipient. If you’re reading this book and did not purchase it, or it was not purchased for your use only, then please return to your favorite ebook retailer and purchase your own copy. Thank you for respecting the hard work of this author.

Design copertă: Cristina Gekinger, după o fotografie a autorului cu Sfinxul din Bucegi.

This book is not available in print

Tămăduitorul

Partea I-a

Peste cei ce ne vor ocupa ţara, va veni o ploaie de foc. — Părintele Arsenie

1.

— Fiule, te sun dintr-o pricină tare încurcată. Omul Negru ne-a întrebat la o întâlnire, de ce în România suntem nevoiţi să alocăm mai mulţi bani decât oriunde. „Cu mai puţine cheltuieli, avem succese consistente în ţări cu populaţie mult mai mare, în timp ce în România aruncăm banii cu lopata!" ne-a mai spus, cu o voce piţigăiată de iritare. Un năvleg s-a trezit atunci să-i răspundă că România este un caz aparte, deoarece este Grădina Maicii Domnului şi că românii vor fi viitorul popor al lui Dumnezeu. Asta l-a înfuriat întratât pe jidan, încât i s-a strâmbat gura de furie. Credeam că o să-l pălească damblaua, dar n-a păţit nimic, fiindcă nimeni n-a văzut încă drac mort. N-avea de ce să fie mânios Nichipercea, pentru că arhivele Vaticanului şi nu numai ele, sunt pline de asemenea nerozii şi cred că ştia deja de ele. Dar ideea a prins şi Organizaţia 6.6.6 mi-a cerut informaţii suplimentare despre profeţiile care circulă prin România şi care, spun iluminaţii noştri, sunt una din cauzele pentru care jucăm Bătuta tot pe loc, acolo. Tu ai un cunoscut care e familiarizat cu ezoterismul şi care ar putea întocmi o lucrare cu aceste aiureli. De cât timp crezi că va avea nevoie?

— Probabil o săptămână sau poate zece zile. Dacă-l găsesc repede pe zevzec.

2.

Lucrarea ezoterică a ajuns în mâinile lui Bill Johnson la timp. I-a luat o oră ca s-o citească şi pe măsură ce întorcea paginile încă mirosind a tuş de imprimantă, faţa lui devenea tot mai mălăiaţă. „Iar o să tune şi o să fulgere dracul cel împieliţat! Nici Mâna Lungă n-o să sară-n sus de bucurie!" — Îşi spuse, după ce-a citit şi ultima pagină. Textul avea însă şi calităţi, pentru că explica de ce trebuiau alocaţi mai mulţi bani în cazul României. — Iată ce scrisese zevzecul în lucrarea lui:

„Profeţiile care circulă în spaţiul românesc cu privire la „Grădina Maicii Domnului"

Primul care s-a ocupat de spaţiul românesc a fost Nostradamus. Unul dintre interpreţii de succes ai catrenelor nostradamiene a fost românul Vlaicu Ionescu care, aflat în exil la Paris, a publicat în anul 1976 cartea „Le message de Nostradamus sur l’Ere proletaire". În lucrare el a prezis prăbuşirea URSS în iunie 1991, reunificarea Germaniei, eliberarea ţărilor est-europene de comunism şi căderea lui Ceauşescu! Ionescu a identificat şi un catren despre viitorul României postcomuniste:

Le changement sera fort difficile

Cite, province au change gain fera

Cœur, haut, prudent mis, chasse lui habile

Mer, terre, peuple son etat changera.

Sau pe limba noastră:

Schimbarea va fi proces anevoios,

Dar ţara va câştiga şi se va mări,

Cel cuminte va lua locul celui vulpenos

De sus şi până jos, neamul se va întări.

Nostradamus ştia că greutăţile prin care vor trece românii vor fi uriaşe, dar prin jertfe pe măsură, vor reuşi să-şi mărească ţara prin alipirea unor noi teritorii, probabil unificându-se cu Moldova de peste Prut. Acest proces de unire va merge mână-n mână cu o ridicare morală, care-i va înălţa pe români în proprii lor ochi, ai lumii întregi şi totodată ai lui Dumnezeu.

Să trecem la Baba Vanga, o prezicătoare oarbă din Bulgaria, de care s-a ocupat şi cercetătorul Lozanov de la Institutul de Parapsihologie din Sofia. Acesta a identificat mai mult de 7000 de predicţii împlinite ale clarvăzătoarei. Referitor la români, Baba Vanga a lăsat o înregistrare, care a devenit cunoscută în 2005, la nouă ani după moartea ei:

„În bucuria acestei lumi, în România va veni Cel Promis. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni vremea sa. Cu putere de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece începând cu anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii."

Un alt vizionar a fost monahul Agathanghel din insula Rhodos, care ne-a lăsat o prorocire făcută în anul 1273:

„În vremea aceasta, în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon. Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniţi de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor."

Prezicătorul Sundar Singh, indianul creştinat care a propovăduit credinţa lui Christos, este considerat om sfânt în America, Europa, Japonia, Australia şi China. Aflat în vizită în Europa la începutul secolului XX, a vrut cu tot dinadinsul să viziteze România, despre care a dat o cuprinzătoare profeţie:

„Eu ştiu că România are o misiune dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un model pentru întreaga omenire. Din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Domnului. Ingeniozitatea omenească pusă în slujba răului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime şi pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli ce vor apărea pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi sau perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe pământ un sfert din omenire va disparea fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă,vor mai pieri încă aproape un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu. Veţi şti că acele vremuri sunt aproape, atunci când Anglia îşi va pierde puterea, iar Franţa va fi asimilată de popoarele din jur.

Vor face exceptie de la pedeapsa focului nimicitor Romania şi locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecută prin sabie va rămâne şi cetatea Vaticanului, dar puterea sa se va reduce la zero.

România va trece prin mai multe transformări, devenind un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul „Nou Canaan", iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui loc. În marele oraș sfânt București se va construi cel mai monumental lăcaș spiritual de comuniune cu Dumnezeirea.

Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare a poporului român, cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în final se va convinge că adevărul susţinut de poporul român este una cu Dumnezeu şi apoi nu va mai lupta împotriva Divinităţii.

În timpurile ce vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge sa fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia asupra întregii planete. Dar la urmă dreptatea, adevărul şi lumina spirituală vor triumfa."

După trei proroci străini şi o vizionară din Bulgaria, să-l ascultăm şi pe un sfânt de-al locului, iubit de întreg poporul român: Părintele Arsenie Boca:

„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări."

„Într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări. Şi peste cei ce ne vor ocupa va veni o ploaie de foc."

„Pe noi singuri, ne aşteaptă o luptă lungă şi grea. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult, încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiutori. Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare, când va veni din Răsărit un Om cu Stea în Frunte."

3.

Aici „Radio România", este ora 7. Urmează buletinul de ştiri. Astă noapte, camerele reunite ale parlamentului au aprobat cu o largă majoritate un pachet de legi importante pentru viitorul naţiunii. Prima lege se referă la colaborarea statului român cu nou înfiinţata armată europeană, care ne scuteşte de finanţarea unei armate naţionale. În acest fel se va putea economisi anual 2% din Produsul Intern Brut, cu care se vor putea plăti pensii şi salarii mai mari. Legea prevede ca în caz de necesitate, pe teritoriul ţării noastre să fie aduse şi eventual staţionate unităţi militare ale Armatei Uniunii Europene, care să fie gata oricând să intervină, dacă ordinea publică sau siguranţa statului ar fi puse în pericol.

A doua lege din pachet se referă la condiţiile inumane din închisori. Legiuitorul a ţinut cont că la noi normele minime ale Uniunii Europene pentru deţinuţii încarceraţi nu se respectă, ceea ce impune micşorarea duratei de detenţie la jumătate. În cazul în care deţinutul are o comportare bună, durata se poate reduce încă o dată la jumătate. Guvernul a mai votat scoaterea la licitaţie a zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră şi rezervele aurifere din Munţii Apuseni, zăcăminte care vor aduce în visteria statului alte miliarde de dolari, care vor fi apoi folosiţi pentru investiţii strategice şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. S-a votat şi legalizarea marihuanei şi haşişului, droguri uşoare care nu sunt cu nimic mai periculoase decât tutunul şi alcoolul.

4.

— Tată, te-am sunat să-ţi spun că de trei săptămâni de când sunt în Bucureşti, am adunat multe informaţii despre ceea ce te interesează.

— Cum au primit românii noile legi aprobate de parlament?

— Atenţia tuturor a fost concentrată pe cea care a liberalizat drogurile, dar nu pot să spun că am văzut multă euforie. Nici măcar proprietarii de cluburi nu s-au bucurat, fiindcă cei mai mulţi câştigau cu mult mai bine din comerţul ilegal. Ştii şi tu că poliţia şi jandarmii îi protejează pe traficanţi suficient ca să nu-i doară capul, iar politicienii vin şi ei şi iau caimacul prin intermediul grupurilor interlope.

— Deci, la celelate legi nu sunt împotriviri. E bine, fiindcă putem astfel scoate din puşcării mult mai repede oamenii folositori. Interesul nostru este ca pedofilii, violatorii şi criminalii să fie puşi cu toţii în libertate, încât să ajungem şi în România să implementăm cât mai curând „Planul Roşu al Organizaţiei „6.6.6 — sau Mâna Lungă cum îi mai spun unii —, care a fost întocmit încă din anul 1967 şi pe care noi încă n-am fost în stare să-l punem în lucrare. Sa-ţi citez doar două fraze, pe o temă despre care ni se spune abia acum că a devenit prioritară, după ce problema drogurilor s-a rezolvat:

„Proprietarii rurali de pământuri, prin independenţa lor economică şi prin capacitatea pe care o au de a produce baza de alimentaţie a statelor, reprezintă o ameninţare la adresa noastră şi a planurilor noastre de viitor. Prin urmare, să-i eliminăm pe proprietarii de pământuri, făcând din ei sclavi ascultători!"

Dracul cel Negru aşteaptă acum progrese vizibile şi în direcţia asta. Iar cu „Filantropia" ce se mai aude? Că primesc rapoarte atât de pozitive, încât sunt sigur că sunt măsluite.

— După cum ştii, tată, sumele investite de noi în România pentru nevoiaşi sunt cu mult mai mari decât în alte state, pentru că din fondurile organizaţiei „Filantropia" se fură ca nicăiri altundeva. Dar dincolo de costuri, cu ajutorul acestor fapte bune pe care le facem pentru cei mai săraci dintre români, câştigăm mulţi sprijinitori ai globalizării, fiindcă îi convingem că aceasta este singura cale care duce la eradicarea sărăciei.

— Sunt ceva progrese în direcţia globalizării?

— Da, dar să-ţi spun drept, sunt şi pricini care mă îngrijorează. De 30 de ani ne luptăm să distrugem învăţământul din România...

— John, credeam că deja e la pământ de mult! Testele Pisa sunt elocvente!

— Sigur că da, dar asta nu împiedică echipele de studenţi şi elevi români să radă an de an primele locurile la concursurile internaţionale — de matematică, informatică, inventică, robotică, astronomie, biologie, geografie, fizică, chimie, limba franceză şi de ce-or mai fi! Iar programatorii români sunt printre cei mai tari din lume! — Înseamnă că neamul acesta este extraordinar de bine dotat la cutiuţă! Nu poţi să-l duci chiar aşa uşor, ca pe o turmă, unde vrei tu.

Nici intoxicarea cu medicamente nu progresează cum speram. Românii s-au întors iar la ceaiurile din buruieni şi la suplemenţii alimentari în loc de medicamente, poate şi pentru că intreprinderi precum Plafarul, aduse la ruină, au reînviat ca prin miracol. Iar industria, distrusă şi ea meticulos, a început să se refacă ca prin minune. România produce iarăşi tractoare, camioane, maşini-unelte cu comandă numerică, biciclete Pegas, nave maritime, locomotive electrice, vagoane, tramvaie, helicoptere, transportoare blindate, avioane, rachete. De curând a devenit şi cel mai mare exportator de viori din lume! Dacă poţi să-ţi imaginezi aşa ceva! Doar motoreta Mobra mai lipseşte...

— Şi ace, brice şi carice. Bine, dragul meu, ajunge pentru astăzi, fiindcă acum mă pregătesc pentru o întâlnire importantă.

5.

O ploaie sâcâitoare şi piezişă învăluia Parisul în acel sfârşit de septembrie. Puţinii trecători, înveliţi în pelerine, se strecurau pe lângă ziduri spre staţiile de metrou sau autobuz, şfichiuiţi de rafalele de vânt ce veneau dinspre Sena. Era o dimineaţă întunecată şi mohorâtă.

George încuie uşa garsonierei pentru ultima dată, cu sentimentul acut al despărţirii: de o ţară şi de o meserie care l-a salvat de puşcărie. Coborî scările şi ajuns la poarta imobilului, aruncă cheia în cutia poştală a administraţiei. Cu aceasta devenea liber cum n-a mai fost niciodată.

Primii 18 ani i-a petrecut într-un cămin de copii orfani din Beiuş, unde a fost crescut de statul român. Aruncat în stradă la o zi după majorat şi ajuns muritor de foame în Bucureşti, intră pe mâna unui clan mafiot, devenind hoţ de autoturisme la Frankfurt. La o săptămână după arestarea bandei din care făcea parte, scăpat miraculos din plasa poliţiei, ajunse în ultima clipă la Paris ca să intre în rândurile Legiunii Franceze.

Când tocmai se afla la cabinetul stomatologic pentru verificarea danturii, ofiţerul care-l însoţea i-a arătat o maşină a poliţiei staţionată la poartă: „Îi vezi? Ăştia pe tine te caută!" A avut norocul să fie acceptat. Celui care ajungea în Legiune i se ierta totul, chiar crime de-ar fi făcut.

A scăpat cu bine din nenumăratele ambuscade şi înfruntări cu adversarii din zonele de conflict şi, deşi ieşise mai de mult din Legiune, mai visa noaptea, încrâncenat şi lac de apă, că se afla în misiune încolţit de duşmani! Dacă mai mult de 25 de ani a fost la cheremul altora, venise timpul ca să devină om liber şi să se întoarcă în ţara lui. — Oare mai era România ţara lui? Şi oare, chiar a fost vreodată? — Ar fi putut rămâne în Franţa, unde putea cumpăra câteva hectare de teren, ca să-şi facă ferma la care visa de mic pruncuţ. Dar nu l-a lăsat inima.

Visul lui pornea din străfunduri, din copilăria fără bucurii, când Căminul în care trăiau ca într-o vizuină, i-a dus prima şi ultima dată într-o excursie. De la Beiuş autobuzul a pornit peste munte, spre Aleşd, cu băieţi îmbrăcaţi modest şi cam la fel, purtând haine ponosite şi tunşi chilug, din cauza păduchilor. Când şoferul a oprit pe o culme de deal ca să facă o pauză, George zări o căsuţă în josul drumului, vopsită în alb şi înconjurată de câţiva pruni, cu o pajişte verde, în bătaia orbitoare a soarelui de august. Acele câteva clipe de linişte, picurate de sunetele triste ale unei talăngi de la gâtul unei vaci care păştea, i-au rămas întipărite pentru totdeauna în memorie. Căsuţa aceea albă i-a apărut ades noaptea în vis, tulburându-l atât de profund, încât a hotărât să revină în România şi să caute acel loc, să-l cumpere şi să se stabilească acolo pentru totdeauna.

6.

Ca să-şi împlinească visul care, ca o Fata Morgana îl amăgea de 20 de ani, s-a hotărât să se despartă de Franţa. A cumpărat un Renault Trafic Transporter, în care şi-a construit un pat în spatele celor trei locuri din faţă. Sub pat şi-a pus cuferele cu lucruri personale iar prin locuri mai dosite, borseta cu bani şi o parte din echipamentul de care s-a servit ca legionar şi care i-a salvat viaţa în atâtea împrejurări. Acel Transporter avea să-i servească drept locuinţă, până când o va găsi pe cea adevărată, cu pereţii albi şi luminoşi.

Cu gulerul de la canadiană ridicat, trecu strada ca să ajungă în parcarea unde-l aştepta Renault-ul. Deschise uşa laterală ca să-şi lase geanta de voiaj, apoi se urcă la volan. „Adieu, mon Paris!" Până seara, circulând pe ploaie pe autostrada A6, ajunse aproape de Nürnberg, unde înoptă într-o parcare. În jurul lui foia fauna şoferilor de camion. Toţi, ca şi el, mâncau din traistă şi dormeau în maşină. Culpuşit în sacul de dormit, ascultând vânzoleala din parcare şi vuietul maşinilor de pe autostradă, l-a cuprins îndoiala. Oare nu făcuse o neghiobie să-şi lase rostul şi să plece pe urma unui vis? Putea să rămână bodyguard la clubul de noapte unde lucra, dacă nu l-ar fi mâncat în fund. Dar era dator să încerce măcar. Altfel ar fi regretat toată viaţa. Iar dacă dădea greş, Franţa şi Parisul rămâneau tot acolo unde le-a lăsat.

Dimineaţa la ora şapte mâncă un croissant cu vanilie şi bău un iaurt, apoi porni mai departe. Vremea nu se schimbase, era tot ploioasă. Conducea acum pe autostrada A3, care era liberă. Undeva, înainte de Regensburg, pe sensul opus, văzu un camion răsturnat pe marginea drumului. Accidentul se produsese chiar atunci, fiindcă una din roţile camionului încă se mai învârtea. „Ei, acum să-i văd pe nemţi, ce pot!" Îşi spuse George, care auzise multe poveşti despre perfecţiunea instituţiilor germane. Doar după un minut, au început să apară, înnotând printre maşinile de pe cele două benzi de pe partea opusă, două maşini ale crucii roşii, una de poliţie şi trei de pompieri. Apoi s-a plictisit să le mai numere, fiindcă continuau să vină întruna. Erau tari nemţii în privinţa organizării! Dar Legiune Străină ca fracezii n-avea nimeni.

În Austria de Sus, vremea a fost tot mohorâtă, dar după Viena norii s-au mai subţiat. Pe ploaie a mers destul de încordat, dar înainte de Budapesta vremea deveni frumoasă, cu cer senin şi vizibilitate până la marginea zării. După ce scăpă de catastrofala embouteillage de pe centura Budapestei care i-a mâncat mai bine de două ore, începu să conducă lejer, lăsând toţi grăbiţii să-l depăşească. Pentru ce să se streseze, dacă nu-l aştepta nimeni? Apoi, cât de bine-i părea că putea opri când dorea, ceea ce şi făcu de câteva ori. Era un aspect al libertăţii care-i fusese interzis în Legiune.

Acolo, când pornea în marşuri de 30 de kilometri cu echipamentul care-l cocoşa sub greutatea lui, nu putea să se oprească decât, probabil, mort. Deviza chiar aşa şi era: „Mergi sau crapă!" Şi atunci, cum să nu stea să privească în linişte, dintr-o parcare, cum apune soarele, într-o aureolă de nori cu margini incandescente, care-şi schimbau culoarea încet, din galben auriu în roşu-vineţiu?

Mai avea doar puţini kilometri până la Borş, când îi apărură pe marginea drumului, agitându-se, două mogâldeţe. Se înserase şi încă de departe, femeia începu să-şi fluture mâinile cu disperare, ca să-l facă să oprească. Când însă bărbatul observă că maşina era străină, îi făcu semn femeii să nu se mai ostenească în zadar. Ce şofer cu mintea întreagă ar fi riscat, noaptea într-o ţară străină, să ia cu el în maşină nişte amărâţi?

Tocmai resemnarea bărbatului l-a făcut să calce frâna. Ce era dacă-i lua cu el câţiva kilometri? Le aruncă boccelele în maşină, apoi cei doi se urcară lângă el, pe cele două locuri libere din faţă. O vreme păstrară tăcere, apoi George fu silit să-i întrebe unde merg. Deşi a pus întrebarea în franceză, oamenii au înţeles şi au răspuns amândoi deodată, cu mâinile arătând înainte: România! România!

— Păi bine măi oameni buni, de ce nu spuneţi că sunteţi români? Unde