Trăia odată, demult de tot, un moșneag cu vorbă blândă, ochi albaștri ca cerul și picioare cu dor de
ducă.
Muncea pentru fiecare, fără a se plânge, căci
de mic știa că doar prin muncă cinstită poate ajunge departe. Se trezea cu noaptea-n cap, înaintea
tuturor, iar geană pe geană punea aproape de miezul nopții. Atâtea gânduri, atâtea dorințe, atâta
muncă, încât uneori i se părea că-s prea puține ceasuri într-o zi pentru toate. Mereu gonea după timp...până când va afla magia timpului. Oare care o fi aceasta?

---

Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/cufarulcupovesti/message