Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Franta - Anii Intunecati: 1940-1944
Franta - Anii Intunecati: 1940-1944
Franta - Anii Intunecati: 1940-1944
Ebook1,251 pages31 hours

Franta - Anii Intunecati: 1940-1944

Rating: 0 out of 5 stars

()

Read preview

About this ebook

O buna parte din acest volum este dedicata istoriei de dinainte de Vichy si prezinta anxietatile culturale dupa cosmarul Marelui Razboi, dezbaterea privind reforma Republicii, amenintarea razboiului de clasa si a razboiului civil in anii 1930 si umbra Germaniei care nu parea sa se ridice niciodata.

Guvernul Daladier din 1938-1940 este reinvestigat, evidentiindu-se o serie de politici represive care le-au prefigurat pe cele de la Vichy. Cu toate acestea, Julian Jackson ne aminteste clar ca nimic nu era inevitabil la Vichy. Ceea ce il intriga pe autor sunt ambiguitatile, complexitatile si contradictiile regimului, care credea in reinnoirea nationala si, ca atare, atragea oameni din intreg spectrul politic. Jackson subliniaza, de asemenea, ca alegerile nu au fost usoare sub ocupatia germana. Corectitudinea si raul, care pareau atat de clare la Eliberare, nu erau deloc evidente atunci.
LanguageRomână
PublisherPublisol
Release dateJan 2, 2022
ISBN9786060980902
Franta - Anii Intunecati: 1940-1944
Read preview

Related to Franta - Anii Intunecati

Titles in the series (2)

View More

Related ebooks

Reviews for Franta - Anii Intunecati

Rating: 0 out of 5 stars
0 ratings

0 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Franta - Anii Intunecati - Julian Jackson

    Abrevieri

    *

    ACA Adunarea Cardinalilor și Arhiepiscopilor

    ACJF Asociația Catolică a Tineretului Francez

    ADMP Asociația pentru Apărarea Memoriei Mareșalului Pétain

    AI Acțiunea imediată

    AMGOT Guvernul militar aliat al teritoriilor ocupate

    ANAPF Alianța Națională pentru Creșterea Populației Franceze

    ANOD Asociația Națională pentru Organizarea Democrației

    AO Acțiunea muncitorilor

    AS Armata secretă

    ATP Artă și tradiții populare

    BCRA Biroul Central de Informații și Acțiune

    BCRAM Biroul Central de Informații și Acțiune Militară

    BIP Biroul de presă și informare

    BS Brigăzile speciale

    CAD Centrul de acțiune și documentare

    CAS Comitetul de acțiune socialistă

    CCDM Comitetul Central al Mișcărilor de Rezistență

    CDJC Centrul de Documentare Evreiesc Contemporan

    CDL Comitetul departamental pentru eliberare

    CDLL Susținătorii Eliberării

    CDLR Susținătorii Rezistenței

    CEES Comisia de studii sociale și economice

    CF Crucea de foc (organizație)

    CFA Comitetul Franco-German

    CFL Corpul Liber al Eliberării

    CFLN Comitetul național unic de eliberare franceză

    CFTC Sindicaliștii catolici

    CGE Comitetul de studiu general

    CGQJ Comisariatul General pentru Afaceri Evreiești

    CGT Federația sindicală franceză

    CGTU Confederația Generală Unitară pentru Forța de Muncă

    CIMADE Comitetul integrat pentru mișcare evacuați

    CLL Comitet local de eliberare

    CMN Comitetul Militar Național

    CMR Comitetul unic al medicilor rezistenței

    CND Frăția Notre Dame

    CNE Comitetul Național al Scriitorilor

    CNIE Comitetul național de epurare

    CNR Consiliul Național al Rezistenței

    CNU Comitetul Național de Urbanism

    CO Comitete de organizare

    COIC Comitetul de organizare al cinematografiei

    COMAC Comitetul de Acțiune Militară

    COSI Comisia de ajutor de urgență al muncitorilor

    CPL Comitetul de eliberare parizian

    CRI Comisariatul pentru reconstrucția clădirilor

    CRIF Consiliul reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța

    CRS Asociații republicane de securitate

    CSAR Comitetul Secret al Acțiunii Revoluționare

    CSC Comisia de coordonare sindicală

    CSEIC Consiliul economic comercial și industrial

    CSP Centrul Sindicalist pentru Propagandă

    CVR Luptător voluntar al Rezistenței

    DGEN Comisariatul responsabil pentru implementarea

    proiectelor de infrastructură

    DGREFA Delegația generală pentru afaceri economice franco-germane

    DGSS Direcția generală a serviciilor speciale

    DMN delegat militar național

    DMR delegat militar regional

    DMZ delegat militar zonal

    EMFFI Statul-Major al Forțelor Franceze din Interior

    EIF Cercetașii israeliți din Franța

    ENA Școala Națională de Administrație

    ERC Comisia pentru situații de urgență

    FFI Forțele Franceze din Interior

    FN Frontul Național

    FNC Federația Catolică Națională

    FNSP Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe Politice

    FRN Frontul Revoluționar Național

    FST Frontul Muncii Sociale

    FTP Lunetiștii francezi și partizanii, ramură specializată

    militar-teroristă a Partidului Comunist

    GMR Grupuri de rezervă mobile

    GPRF Guvernul Interimar al Republicii Franceze

    GTE unități de muncă străine

    IEQJ Institutul pentru Studiul Chestiunilor Evreiești

    IEQJER Institutul pentru Studiul Chestiunilor Evreiești și Etnorasiale

    IHTP Institutul de istorie modernă

    INED Institutul Național pentru Studiul Demografiei

    JEC secțiunea studențească a Acțiunii Catolice

    JFOM Tineretul din Franța și de peste mări

    LVF Legiunea antibolșevică

    MBF Administrația militară germană

    MLN Mișcarea de Eliberare Națională

    MNCR Mișcarea Națională împotriva Rasismului

    MNRPDG Mișcarea Națională de Rezistență a Prizonierilor de Război

    MOI Mișcarea Muncitorilor Imigranți

    MRP Mișcarea Republicană Populară, partid creștin-democrat

    MSR Mișcarea Socială Revoluționară

    MUR Mișcările Unite ale Rezistenței

    NAP Consolidarea administrației publice, secțiune specială a organizației Combat pentru a se infiltra în administrație

    NRF Noua revizuire franceză

    OCM Organizația civil-militară

    OCPRI Biroul Central pentru distribuția de materiale industriale

    OFI Oficiul Francez de Informații

    OG grupurile operaționale americane

    OJC Organizația de Luptă a Evreilor

    ORA Organizația de Rezistență a Armatei

    OS Organizație specială

    OSE Organizația de Ajutorare a Copiilor

    OSS Office of Strategic Services - Serviciile secrete americane

    PCF Partidul Comunist Francez

    PPF Partidul Popular Francez

    PQJ Poliția Evreiască

    PDP Partidul Creștin-Democrat

    PKWN Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego / Comitetul Polonez de Eliberare Națională

    PNB Partidul Naționalist Breton

    POWN Polska organizacja walki o niepodlegosc / Organizația poloneză a luptei pentru independență

    PSF Partidul Social Francez

    RNP Adunarea națională populară

    RPF Adunarea poporului francez (partidul lui Charles de Gaulle)

    SAP Secția aterizare și parașutism

    SAS Serviciul Aerian Special, corp de forțe speciale al armatei britanice

    SCAP Serviciul de control al administratorilor provizorii

    SD Sicherheitsdienst, serviciu de securitate nazist

    SEC Divizia de investigații și inspecție

    SFIO Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești

    SGJ Secretariatul General pentru Tineret

    SNM Serviciul Național Maquis

    SOAM Serviciul de operațiuni aeriene și maritime

    SOE Biroul de Operațiuni Speciale

    SOL Serviciul legionar pentru ordine

    SPAC Poliția anticomunistă

    SRMAN Serviciul de represiune a activității antinaționale

    SSS Poliția societăților secrete

    STO Serviciul de muncă obligatorie

    TA Travaille Allemand, secțiune a Rezistenței

    UDSR Uniunea Democrată și Socială a Rezistenței

    UFF Uniunea Femeilor Franceze

    UGIF Uniunea Generală a Israeliților din Franța

    UNE Union Nacional Española / Frontul Național Spaniol

    UNR Uniunea Națională a Rezistenței

    UNSA Uniunea Națională Conservatoare a Sindicatelor Agricole

    WT Transmisie prin radio

    Abrevieri folosite în notele de subsol:

    EHQ European History Quarterly / Publicație trimestrială de istorie a Europei

    FHS French Historical Studies / Studii de istorie a Franței

    GMCC Guerres mondiales et conflits contemporains / Războaiele mondiale și conflictele contemporane

    HJ Historical Journal / Jurnalul de istorie

    JCH Journal of Contemporary History / Jurnalul de istorie contemporană

    JMH Journal of Modern History / Jurnalul de istorie modernă

    MS Mouvement social / Mișcarea socială

    RHDGM Revue d’histoire de la Deuxième Guerre mondiale / Revista de istorie a celui de-al Doilea Război Mondial

    RHMC Revue d’histoire moderne et contemporaine / Revista de istorie modernă și contemporană

    VEF J-P. Azéma și F. Bédarida, Le Régime de Vichy et les Français / Regimul de la Vichy și francezii

    VSRH Vingtième Siècle, Revue d’histoire / Revista de istorie „Secolul XX"


    * Acronimele sunt cele originale din limba franceză pe care autorul le-a redat în cartea sa. Pentru o mai bună înțelegere a denumirilor complete, redacția a considerat adecvat să le traducă în limba română. (n.r.)

    Prefață

    Această carte este inspirată de convingerea că a sosit vremea pentru o nouă cronică a Franței din perioada ocupației germane. Ultima istorie generală pe această temă, realizată de către istoricul francez Jean-Pierre Azéma, a apărut în anul 1973, însă în cei douăzeci și șapte de ani care au trecut de atunci s-au efectuat cercetări mult mai ample. Ceea ce îmi propun prin acest studiu este să ofer o nouă sinteză interpretativă care să țină seamă de cantitatea considerabilă de informații rezultate în urma cercetărilor recente. Acest lucru înseamnă, desigur, că această carte nu ar fi putut fi scrisă în lipsa activității inovatoare de arhivare a multor altor istorici. Nădăjduiesc că recunoștința pe care le-o port reiese din notele de subsol, însă aș vrea să profit de ocazia scrierii acestei prefețe pentru a-i menționa pe unii istorici a căror muncă a fost îndeosebi inspirațională și motivantă pentru mine: Philippe Burrin, Luc Capdevila, Daniel Cordier, Jean-Louis Crémieux-Brilhac, Laurent Douzou, Jean-Marie Guillon, Stanley Hoffmann, Roderick Kedward, Pierre Laborie, François Marcot, Robert Paxton, Denis Peschanski, Henry Rousso, Gisèle Sapiro, John Sweets, Olivier Wieviorka.

    Se poate observa că majoritatea numelor de pe această listă sunt franceze, iar acest fapt poate că trebuie subliniat, luând în considerare convingerea aparent imposibil de eradicat în afara Franței (și uneori chiar și în Franța) conform căreia francezii în continuare nu sunt dispuși să își „înfrunte" trecutul. În timp ce scriam această carte, am pierdut șirul numărului de persoane care au dorit să-mi povestească despre amnezia voluntară a Franței în ceea ce privește ocupația și predilecția ei pentru a da crezare legendelor eroice despre Rezistență.

    Problema cu astfel de comentarii nu este doar condescendența neîntemeiată pe care sunt fundamentate – aserțiunea este că noi, britanicii, am fi făcut față lucrurilor mult mai bine în circumstanțe similare –, ci și faptul că sunt, fără echivoc, false. Este adevărat că primele studii importante ale regimului Vichy au fost realizate în afara Franței, însă istoricii francezi le-au ajuns de mult din urmă. Departe de a reprezenta anii pe care istoricii francezi îi evită, perioada Regimului de la Vichy este, probabil, în momentul actual, cea mai cercetată din istoria Franței, cu toate că este dificil să spunem cât de departe și în ce manieră descoperirile comunității științifice au reușit să ajungă la publicul larg. Dimpotrivă, opinia publică despre ocupația din Franța a devenit extrem de fixată pe colaboraționism și antisemitism; în schimb, cele mai recente cercetări științifice au fost mai degrabă orientate spre Rezistență, după ce subiectul a fost neglijat o vreme. Unul dintre țelurile mele principale în această carte este de asemenea să readuc Rezistența în discuție, dar asta fără să evit în vreun fel aspectele mai sumbre ale perioadei.

    Îi sunt extrem de recunoscător lui Tony Morris, care lucra la Oxford University Press (OUP), pentru că m-a încurajat să scriu această carte și pentru că a susținut-o cu atâta entuziasm. Când i-am povestit că îmi doream să scriu o carte scurtă despre Vichy, mi-a sugerat să mă gândesc la un proiect editorial mai ambițios. Mă bucur că i-am urmat sfatul, însă în cazul în care cititorii vor considera această carte prea lungă, îmi împart vina cu el. Îi mulțumesc de asemenea lui Ruth Parr, succesorul lui Tony Morris la OUP, pentru că a continuat să sprijine un proiect la care nu a lucrat de la început, lui Michael Watson, pentru că a asistat cartea în procesul de producție, și Rowenei Anketell, pentru editarea ei extraordinar de eficientă. Cea mai mare parte a cercetării pentru această carte s-a petrecut în biblioteca „Institut d’histoire du temps présent și îi sunt îndeosebi recunoscător bibliotecarei de acolo, Jean Astruc. Aș dori de asemenea să le mulțumesc angajaților de la biblioteca BDIC din Nanterre. Unul dintre efectele secundare benefice ale stadiilor finale din cercetarea mea a fost că am ajuns să apreciez, dacă nu să îndrăgesc, noua „Bibliothèque de France: poate că afecțiunea va apărea și ea în timp. Aș vrea de asemenea să consemnez mulțumirile mele pentru David Eastwood, șeful meu de catedră, care a sprijinit cartea mea și a reușit să păstreze o atmosferă de lucru foarte civilizată și relaxată în cadrul catedrei chiar și în această perioadă neplăcută din timpul revoluției permanente Blair-Thatcher din universitățile britanice.

    Doresc să-i mai mulțumesc lui Frank Cherbé pentru încurajările sale și pentru că mi-a pus la dispoziție nenumărate materiale privind procesul Papon din Franța. Eleanor Breuning a fost suficient de amabilă să corecteze întregul text: eforturile ei eroice m-au salvat de multe greșeli. Alte trei persoane citiseră manuscrisul într-o primă fază. Patrick Higgins a avut ocazia să citească o mare parte din prima ciornă. Lectura lui atentă mi-a dovedit că mai aveam mult de lucru. Însă datoria pe care o am față de Patrick este una mai profundă. Am avut foarte multe de învățat de la el în cei douăzeci de ani de când suntem prieteni, iar într-o bună zi sper că voi cunoaște măcar jumătate din câtă istorie știe el. Roderick Kedward a citit întregul manuscris și a contribuit cu multe sugestii utile. Încurajarea lui a fost foarte importantă pentru mine, iar impulsul pe care munca și inspirația lui le-au oferit în studiul lui Vichy și al Rezistenței Franceze în Marea Britanie este incomensurabil. Kevin Passmore a citit manuscrisul într-un stadiu deja avansat pentru a mai contribui cu un număr mare de comentarii detaliate, însă am încercat să țin cont de sugestiile pe care și-a permis totuși să le facă. Totuși, cel mai important lucru este că m-a învățat foarte multe despre politica franceză interbelică atât prin scrierile sale, cât și prin discuțiile noastre. A fost grozav să îl am coleg într-o universitate situată la mică distanță de cea în care activez eu.

    Ultimul dar mai degrabă cel dintâi este Douglas, căruia aș vrea să îi mulțumesc pentru că a fost poate chiar mai apropiat de această carte decât și-ar fi dorit în răstimpuri. Puține activități implică mai mult egoism și egocentrism precum scrierea unei cărți. Data viitoare voi face eforturi mai mari pentru a depăși aceste vanități, însă între timp nu pot decât să îmi exprim sincera recunoștință pentru toate cele pe care i le datorez.

    Swansea, iulie, 2000

    Introducere

    Ocupația prin ochii istoricilor

    În Franța, perioada dintre anii 1940 și 1944 este cunoscută sub numele de „anii întunecați". Procurorul care a participat la procesul postbelic al mareșalului Pétain, André Mornet, și-a intitulat memoriile Four Years to Erase from our History („Patru ani de eliminat din istoria noastră")¹. Au fost multe lucruri de eliminat. În 1940, după o bătălie ce a durat doar șase săptămâni, Franța a suferit o înfrângere militară catastrofală. A fost semnat un armistițiu cu Germania, iar jumătate din Franța, inclusiv Parisul, a fost ocupată de trupele germane. În cealaltă jumătate a țării, un presupus guvern francez independent, condus de mareșalul Pétain, s-a instalat în orașul balnear Vichy. Guvernul de la Vichy a lichidat instituțiile democratice ale Franței, a persecutat francmasonii, evreii și comuniștii și s-a angajat într-o politică de colaborare cu Germania. În cele din urmă, 650.000 de muncitori civili francezi au fost recrutați forțat pentru a lucra în fabricile germane, 75.000 de evrei din Franța au pierit la Auschwitz, 30.000 de civili francezi au fost împușcați ca ostatici sau membri ai Rezistenței, iar alți 60.000 au fost deportați în lagărele de concentrare germane.

    Dorința lui André Mornet de a șterge acești ani din istorie a fost larg împărtășită. De Gaulle a încercat să facă același lucru. În august 1944, guvernul său provizoriu a emis o ordonanță prin care declara că întreaga legislație a Regimului de la Vichy era nulă și fără valoare: istoria se va relua de acolo de unde a fost oprită în anul 1940. Atunci când de Gaulle a fost rugat să anunțe restaurarea Republicii Franceze, în Parisul care fusese eliberat, el a refuzat – pe motiv că Republica nu fusese niciodată suprimată. Această ficțiune legală a devenit fundamentul unei reinterpretări eroice a anilor întunecați. Potrivit acestei reinterpretări, majoritatea ororilor care îi fuseseră provocate Franței au fost doar opera germanilor; de Gaulle și mișcarea de rezistență au întruchipat adevărata Franță, iar marea parte a poporului francez, cu excepția unei șlehte de trădători, îi susținea cu tărie, fie în gândire, fie în faptă. Mornet însuși a contrazis titlul propriilor sale memorii, declarând în epigraf că Rezistența a făcut ca perioada cuprinsă între anii 1940 și 1944 să fie declarată ca fiind „notabilă în istoria noastră". Acest mit al Rezistenței a atins apogeul după 1960, atunci când de Gaulle a devenit președinte al celei de-a Cincea Republici. În 1964, rămășițele lui Jean Moulin, care fusese trimisul lui de Gaulle în Rezistență, au fost transferate către Panthéon, unde sunt îngropați eroii naționali ai Franței.

    Mitul eroic a ignorat prea multe realități incomode pentru a putea dăinui – în timpul ocupației, Mornet însuși și-a oferit serviciile legale procurorului în procesul de la Riom, unde Vichy și-a pus inamicii politici pe banca acuzaților – și a început să se prăbușească după 1970. Un catalizator în acest proces a fost filmul documentar al lui Marcel Ophuls The Sorrow and the Pity (Durerea și Mila). Fără îndoială, unul dintre cele mai importante documentare istorice realizate vreodată, filmul de trei ore al lui Ophuls, lansat în 1971, a fost o operă atent construită, care a prezentat populația franceză din timpul ocupației într-o lumină nefavorabilă, fără precedent, descriind-o ca fiind predominant egoistă și attentiste (pasivă). Ophuls a fost încântat să surprindă pe peliculă încercările oamenilor de a-și rescrie trecutul. Filmul a fost realizat pentru televiziune, dar a fost atât de iconoclastic, încât autoritățile au refuzat să-l difuzeze și nu a fost programat la televiziunea franceză până în 1981. Durerea și Mila a contribuit la starea de spirit a rebeliunii tineretului din 1968: de Gaulle era președinte, iar versiunea sa din trecut era contestată. Un al doilea film cu un impact marcant a fost Lacombe Lucien (1974), în regia lui Louis Malle, care a surprins povestea unui sătean adolescent care devine colaborator din întâmplare și nu din convingere. Întorcându-se cu bicicleta de la o încercare de a se alătura Rezistenței, face o pană, dă peste niște germani și sfârșește prin a lucra pentru ei. Filmul ilustrează o lume amorală, lipsită de eroi, în care destinul este arbitrar.²

    Începând cu anul 1970, francezilor li se reamintea tot mai mult, în filme, cărți și ziare, că milioane de oameni îl veneraseră pe mareșalul Pétain, că legile Regimului de la Vichy, și nu cele germane, reprezentau Franța cea „adevărată" și că fuseseră discriminatorii la adresa evreilor francezi și a francmasonilor francezi, că polițiștii francezi, și nu cei germani, arestaseră evrei și comuniști, că membrii mișcării de rezistență reprezentaseră doar o minoritate și că majoritatea oamenilor fuseseră attentistes și nu eroi. Mitul era acum răsturnat. Filmele demitizau Rezistența: „adevărata" Franță părea să fie reprezentată de Vichy și nu de Charles de Gaulle sau de mișcarea de rezistență.

    Această viziune a ocupației nu este mai satisfăcătoare decât cea gaullistă. Pétain fusese cu siguranță popular, însă regimul său, într-o măsură mai mică. Evreii au fost persecutați de către guvernul francez, însă o mai mare parte a lor a supraviețuit Holocaustului în Franța decât în majoritatea celorlalte țări aflate sub ocupație. Opinia a fost pasivă, dar „attentisme" implica o multitudine de poziții. A existat un mit al Rezistenței care se cerea spulberat, dar asta nu înseamnă că aceasta însăși a fost un mit.

    Restabilirea echilibrului, totuși, nu implică revenirea la vechea mitologie. Istoria ocupației ar trebui să fie scrisă nu în alb-negru, ci mai curând în nuanțe de gri. Poate că Vichy a fost un regim reacționar și autoritar, însă s-a bucurat de un sprijin eterogen, chiar și din partea celor care au susținut Frontul Popular de stânga în anii ’30. În momente diferite și în grade diferite, Regimul de la Vichy a atras de partea lui o varietate de oameni, precum arhitectul Le Corbusier, jurnalistul Hubert Beuve-Méry, viitorul președinte François Mitterrand, economistul François Perroux, regizorul de teatru Jean Vilar. Acestea nu sunt nicidecum figuri marginale din istoria secolului XX a Franței, iar fenomenul Vichy a reprezentat începutul carierei lor, nu sfârșitul. Importanța lui Mitterrand nu are nevoie de a mai fi menționată; Beuve-Méry, fondatorul Le Monde, a fost cel mai influent editor de gazetă din Franța, din 1945 până în 1969; Perroux a fost cel mai cunoscut economist francez al secolului XX, un Keynes al Franței, ca să cităm din necrologul său; Vilar a fost fondatorul festivalului Avignon, un pionier al democratizării teatrului în Franța postbelică. Menționarea acestor nume nu este menită să discrediteze persoanele în cauză, ci să sublinieze complexitatea Regimului de la Vichy. Unele dintre persoanele incluse pe această listă au ajuns în cele din urmă membri ai Rezistenței, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că au repudiat valorile care i-au apropiat de Vichy. Rezistența nu a fost niciodată monolitică, iar liniile care o despărțeau de Regimul de la Vichy nu au fost întotdeauna bine definite.

    Ambiguități

    Ambiguitățile epocii pot fi ilustrate prin cinci scurte citate. Primul îi aparține lui Henri Frenay, unul dintre primii membri ai Rezistenței. Acesta provine din manifestul mișcării de rezistență pe care a început să o coaguleze în toamna anului 1940:

    Suntem profund atașați de lucrarea Mareşalului Pétain. Subscriem la corpul marilor reforme care au fost întreprinse. Ne însuflețește dorința ca acestea să fie durabile, iar alte reforme viitoare să vină în completarea celor deja inițiate. Având în vedere acest obiectiv, facem parte din mișcarea de Eliberare națională... Toți cei care servesc în rândurile noastre, precum și aceia care se află deja acolo, vor fi francezi autentici. Evreii vor servi în rândurile noastre doar dacă au luptat cu adevărat într-unul dintre cele două războaie.³

    Al doilea citat provine dintr-o scrisoare scrisă în iunie 1940 de către François Valentin, care la scurt timp după aceea a devenit liderul Légion des Combattants, o organizație creată de Regimul de la Vichy pentru a obține sprijin pentru Pétain.

    Consider că atitudinea guvernului lui Pétain este nebunească. Suntem răpuși. Din păcate, acest lucru este adevărat. Însă acesta nu este un motiv