Ontologie şi metafizică la greci: Presocraticii
()
About this ebook
Lucrarea, un adevărat tezaur de informații, prezintă trecerea de la archaiologie la ontologie, apoi parcurge gândirea milesienilor, a pythagoricilor şi a pythagoreilor precum și viziunea filosofia a lui Heraclit şi a lui Cratylos, descrie etapa lui Parmenides şi a eleatismul și, în final, prezintă gândirea sofiștilor.
Ontologie se face de mult, argumentează autorul, începând cu Thales și Parmenides. Numele însă e de dată ceva mai recentă. Dicţionarele îl pun pe seama lui Godenius, la începutul secolului al XVII‑lea.
Metafizica începe să facă istorie pe măsură ce ontologia intra în criză. Criza ei era drumul către sine, ceea ce înseamnă, către metafizică. Dar numele ei vine din antichitate.
„Ontologia nu „neagă” lumea ci doar o „acoperă” metodic, o pune, adică, aşa cum se zice azi, „între paranteze”. Ca să fie ceea ce trebuia să fie nici nu avea cum să procedeze altfel.
Ontologia separă, deci, în vederea unirii; metafizica preia separaţia, o păstrează. (deci îşi face din ontologie o logică) dar în identitate. Presocraticii sunt tot una cu această teribilă aventură greacă, o altă periegeză (în felul ei, şi ea o argonautică, o odisee) în lumea atât de alunecătoare, privită din afară, dar cea mai fermă, din lăuntru, a aporiei, ca întrebare, cu răspunsul nu într‑o filosofie sau alta, nu într‑un timp al ei sau altul ci în întreaga istorie şi în întreaga viaţă a omului ca fiinţă istorică. Zicând după Hegel, „din cupa acestui imperiu al spiritului spumegă infinitatea sa” (Fenomenologia spiritului, p. 458). Adică din această întrebare ce ne măsoară deopotrivă măreţia şi slăbiciunea...”
În ordinea metafizicii, primul nivel este acela al instituirii „sistematiciste”, într‑o construcţie determinată. Aceasta este doar structura, reţeaua de prindere, (susţinere) a sensurilor (întrebărilor perene), analogic cam asemenea naraţiunii în epică. Altfel se riscă mari şi grave incomprehensiuni. Bunăoară, ce este aristotelismul cu cele două‑trei principii decât un proiect care, având intenţionalitate dincolo de sine, ca atare este cu sens slab, oricum neînstare de a trece în argumente, deci în acea zonă tare a aporeticului. Şi nu este doar cazul lui; poate fi al oricărei metafizici determinate. Se întâmplă că ataşamentele devalorizează; aristotelicienii, în strictă doctrinaristică, hegelienii, heideggerienii, tot asemenea, în cele din urmă abdică de la condiţia metafizicilor în cauză. Pentru că, se prea poate ca un heideggerian autentic să fie cel care se întreabă în logica heideggeriană a interogaţiei ce este metafizica, dar nu, cât se poate spune aşa, cel ce heideggerizează leneş. În genere, zic, şi aceasta pe seama istoriei factuale, după cam două milenii şi jumătate de metafizică, în condiţia de idealitate, metafizica nu este de şcoală. Pentru că în metafizică nu se face şcoală. Starea ei de întrebare, de graţie, adică, o apără.
Autorul
Related to Ontologie şi metafizică la greci
Related ebooks
Problema timpului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaton: Adevarul fiintei si realitatea vietii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia in Evul Mediu Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCritica puterii de judecare Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEstetica: Psihologia frumosului și a artei. Vol. I Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCriza umanitatii europene si filosofia Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofii care au influențat dezvoltarea umanității Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAlianța cu filosofia în primele veacuri creștine Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaton Vol. II Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRatiunea contradictorie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria filosofiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOntologie şi metafizică la greci Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPrimae veritates şi alte scrieri de logică şi metafizică Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia Antică Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia ca mod de viata: Sursele autenticitatii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre lucrurile ultime Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIdeea critica si perspectivele filosofiei moderne Rating: 2 out of 5 stars2/5Filosofia ca stiinta riguroasa Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPozitia domnului Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDumnezeul nestiut: Psihoterapie si religie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre intelepciunea anticilor Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaton: Vol. III Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEthos, pathos, logos. Eseuri despre o dialectică ternară Rating: 3 out of 5 stars3/5Ce este filosofia antica? Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea mică a filosofiei: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Scriitorul de filozofie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO istorie a emotiilor umane Rating: 5 out of 5 stars5/5O Volta: de la ratiune inspre emotii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO istorie a teoriilor despre artă (Sec. XV-XX) Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Philosophy For You
Platon, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncrederea in sine O filosofie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPacea începe în noi Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 2 Rating: 5 out of 5 stars5/5De ce (nu) suntem fericiți? Rating: 5 out of 5 stars5/5Logica și gândirea critică în dezvoltarea personală Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncurcarea cuantică și inconștient colectiv. Fizica și metafizica universului. Noi interpretări. Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsUniversul convolut Volumul 1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia Antică Rating: 5 out of 5 stars5/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Istoria filosofiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratings50 de clasici. Filosofie Rating: 3 out of 5 stars3/5Controlează-ți emoțiile: Evită sindromul de burnout Rating: 5 out of 5 stars5/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Rating: 4 out of 5 stars4/5Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsÎntreabă un filosof: Răspunsuri la cele mai importante și neașteptate întrebări Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofia ca mod de viata: Sursele autenticitatii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLa drum cu Platon. Ce spun filosofii despre naștere, iubire, copii și ce se mai întâmplă pe drumul vieții Rating: 5 out of 5 stars5/5Dragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre viață și moarte Rating: 5 out of 5 stars5/5O MINTE LINIȘTITĂ. Învățături budiste pentru dobândirea păcii interioare Rating: 5 out of 5 stars5/5Întemeierea metafizicii moravurilor Rating: 4 out of 5 stars4/5