Ebook513 pages9 hours
Viaţa simbolică
By C.G. Jung
Rating: 0 out of 5 stars
()
About this ebook
Prezentul volum reflectă, printr-o serie de texte concise, întregul parcurs intelectual al lui Jung, începând cu inedita prelegere «Sigmund Freud – despre vis», susţinută în 1901 de tânărul medic de douăzeci şi şase de ani, şi încheind cu studiul de maturitate «Simboluri şi interpretarea viselor», redactat în 1961 cu puţin înainte de moartea sa.
De asemenea, sunt incluse două serii de prelegeri londoneze susţinute de Jung în anii 1930, aceste prezentări sintetice ale psihologiei analitice fiind completate cu transcrierile discuţiilor animate dintre publicul englez (medici, preoţi etc.) şi psihiatrul elveţian. De altfel, prelegerea din 1939, «Viaţa simbolică», susţinută la Guild of Pastoral Psychology, este cea care dă şi titlul prezentului grupaj de susţineri orale, prefeţe, rapoarte şi scrisori. Mulţumită diversităţii acestor texte, cartea atinge fiecare aspect al intereselor profesionale şi intelectuale ale lui Jung, oferind mostre din gândirea sa vie şi din curiozitatea sa enciclopedică.
Recomandăm acest volum nu doar acelor cercetători care vor să se asigure că nu le-a scăpat nimic important din opera lui Jung, dar şi celor care doresc să-şi facă o idee despre opera jungiană şi cărora le place, totodată, să simtă «la cald» legăturile dintre operă şi omul care a creat-o; veţi întâlni aici o sumedenie de chipuri ale lui Jung. -- Journal of Analytical Psychology
Omul are nevoie de o viaţă simbolică. Are nevoie stringentă de ea. Trăim doar lucruri banale, obişnuite sau iraţionale. Unde trăim simbolic? Nicăieri, afară de locul unde participăm la ritual. Dar cine dintre cei mulţi a participat realmente la ritualul vieţii? Foarte puţini. Doar viaţa simbolică poate da expresie cerinţelor sufletului – cerinţelor cotidiene ale sufletului, nota bene!
C.G. Jung

Read more from C.G. Jung
Psihologie și alchimie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPractica psihoterapiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDinamica inconştientului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologia fenomenelor oculte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihogeneza bolilor spiritului Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSimboluri ale transformării. Analiza preludiului unei schizofrenii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOmul modern in cautarea sufletului Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvoltarea personalităţii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsArhetipurile şi inconştientul colectiv Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTipuri psihologice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologia religiei vestice şi estice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCivilizaţia în tranziţie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAion. Contribuţii la simbolistica Sinelui Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsStudii despre reprezentările alchimice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDoua scrieri despre psihologia analitică Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFreud şi psihanaliza Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCercetări experimentale Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMysterium Coniunctionis. Separarea şi compunerea contrariilor psihice în alchimie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Related to Viaţa simbolică
Related ebooks
Mintea ta secreta Cunoaste-ti si asuma-ti inconstientul Rating: 5 out of 5 stars5/5Cunoasterea Omului Rating: 5 out of 5 stars5/5Omul modern in cautarea sufletului Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubire, dorinta si trauma: Calea către o identitate sexuală sănătoasă Rating: 5 out of 5 stars5/5Jocurile noastre de toate zilele: Psihologia relatiilor umane Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSindromul impostorului Rating: 5 out of 5 stars5/5Arta de a fi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre psihologia vietii erotice Rating: 3 out of 5 stars3/5Puterea mitului Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce-ar face Freud in locul tau? Cum ar rezolva cei mai mari psihoterapeuti problemele tale cotidiene Rating: 5 out of 5 stars5/5Iubirea care ne vindecă Rating: 5 out of 5 stars5/5Elefantul din creier: Motivațiile noastre ascunse din viața de zi cu zi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre fericire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncurcarea cuantică și inconștient colectiv. Fizica și metafizica universului. Noi interpretări. Rating: 5 out of 5 stars5/5Limbajul uitat O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Interpretarea basmelor Rating: 5 out of 5 stars5/5Stramosi pe divan: Descifrarea Codului Generational si vindecarea ranilor mostenite Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHartile sensului: Arhitectura credintei Rating: 5 out of 5 stars5/5Sindromul cavalerului pe cal alb: Cum să te vindeci de nevoia de a-i salva pe ceilalți Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLumea interpersonala a copilului O perspectiva bazata pe psihanaliza si psihologia dezvoltarii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFiicele tatalui, fiii mamei Cai de iesire din complexele paterne si materne Rating: 5 out of 5 stars5/5Cazul domnisoarei R: Interpretarea unei povești de viață Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologia inconstientului - Opere Esentiale, vol 3 Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvoltarea terapeutului: Vindecandui pe ceilalti Vindecandute pe tine insuti Rating: 5 out of 5 stars5/5Interpretarea viselor - Opere Esentiale, vol 2 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDespre actele ratate Rating: 5 out of 5 stars5/5E doar in capul tau Rating: 5 out of 5 stars5/5Despre vis Rating: 5 out of 5 stars5/5
Books Recommended For You
Schimba-Ti Atitudinea Ca Sa-Ti Schimbi Viata Rating: 5 out of 5 stars5/5