Poemele Izolarii
4/5
()
About this ebook
Poemele izolarii – de 20 de ani vin intr-un context in care cuvantul izolare a capatat proportii si sensuri dramatice pentru oameni, pentru societate si pentru ceea ce eram noi obisnuiti sa credem ca inseamna normalul.
Aceste poeme sunt scrise, in majoritatea lor, intr-o perioada in care era liniste la mine in suflet, desi poate parea contrariul, intotdeauna fiind in contradictie cu mine insami, niciodata alegand calea de mijloc. Poemele acestea ma cunosc si imi reamintesc cine am devenit in tot acest timp.
As putea spune despre acest volum ca reuneste niste sentimente traite in doua lumi, una izolata de cealalta, una a libertatii si a dorintelor, a anotimpurilor adevarate, cand toti oamenii si fiintele erau la locul lor, si cealalta a erei Facebook, cu tot ce implica tehnologia.
Le spun poeme ale izolarii pentru ca au stat mult timp tacute, scrise atat la masina de scris, cat si la PC, asteptand cuminti o zi in care sa fie vazute de soare, si iata ca in contextul pandemiei, pe cand autoarea lor a stat izolata in casa, a decis ca ele sa nu mai fie private de tipar.
Pentru ca sunt personale si par codificate, cu un profund sens, nu ma hazardez sa spun ca vor fi pe placul multor cititori, dar sunt sigura ca au o originalitate care ar putea fi provocatoare pentru unii dintre ei.
Related to Poemele Izolarii
Related ebooks
O Secunda De Viata Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNebunii Orbi Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsZei De Lut Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCondițional optativ Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNocturne Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsExpiratie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAdoratie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAzi cant jazz Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSînge albastru Rating: 5 out of 5 stars5/5Toamna se numără copacii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPasiuni la indigo: Poezii de dragoste Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCosmaruri Calculate Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAici Te Iubesc Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAdolescentin Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDrumul furnicilor Rating: 5 out of 5 stars5/5Exilul Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIubesc Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVin De Pelin Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSuflet de femeie Rating: 5 out of 5 stars5/5Inima ca un pumn de boxeur Rating: 4 out of 5 stars4/5Trecerea in alt ocean Rating: 4 out of 5 stars4/5Generatia Marelui Exod: Poezia Diasporei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMuguri De Clipa Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSui-Generis Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsOmul π Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsVisul Care Ma Va Ucide Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAspiratie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAer în iarbă Rating: 4 out of 5 stars4/5Fire De Poem Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Poetry For You
Poezii Rating: 5 out of 5 stars5/5Spitalul manechinelor Rating: 4 out of 5 stars4/5Non Stress Rating: 2 out of 5 stars2/5Dactilografa de noapte Rating: 4 out of 5 stars4/5Testele De Incultura Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInima ca un pumn de boxeur Rating: 4 out of 5 stars4/5Geniu pustiu Rating: 5 out of 5 stars5/5Sînge albastru Rating: 5 out of 5 stars5/5Fire de tort Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSuflet de femeie Rating: 5 out of 5 stars5/5Dragoste n-are plural Rating: 4 out of 5 stars4/5Cele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSărmanul Dionis Rating: 5 out of 5 stars5/5Riduri Rating: 4 out of 5 stars4/5Trepte Spre Rai Rating: 5 out of 5 stars5/5Despre Taine Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsToamna se numără copacii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPierdut într-o lume efemeră... (Reflecții, însemnări, ficțiuni și poezii existențiale) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSubmarinul karmei Rating: 5 out of 5 stars5/5Azi cant jazz Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSolitudinea e țara mea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSave Point Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsmandala Rating: 3 out of 5 stars3/5păpădia electrică Rating: 5 out of 5 stars5/5Enșpe mii de dimineți Rating: 4 out of 5 stars4/5