Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Mai ciudat decat
Mai ciudat decat
Mai ciudat decat
Ebook381 pages9 hours

Mai ciudat decat

Rating: 0 out of 5 stars

()

Read preview

About this ebook

O istorie alternativa a secolului XX
John Higgs ne prezintă o istorie alternativă a celui mai ciudat dintre secole. Ne arată cum universul elegant și previzibil al epocii victoriene a devenit din ce în ce mai cețos și nesigur și cum am descoperit că lumea noastră nu este doar mai ciudată decât ne-am imaginat ci, pentru a folosi cuvintele astrofizicianului sir Arthur Eddington, „mai ciudat decât ne putem imagina”.

LanguageRomână
Release dateJul 27, 2016
ISBN9786063344268
Mai ciudat decat

Related to Mai ciudat decat

Related ebooks

Reviews for Mai ciudat decat

Rating: 0 out of 5 stars
0 ratings

0 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Mai ciudat decat - John Higgs

    1.png

    Introducere

    1. Relativitate. Desființarea omphalos-ului

    2. Modernism. Șocul noului

    3. Război. Sus flamura!

    4. Individualism. Fă ce vrei!

    5. Inconștient. Dincolo de opresiune, e libertatea

    6. Incertitudine. Pisica este și vie, și moartă

    7. Științifico-fantastic. Cu mult timp în urmă, într-o galaxie îndepărtată

    8. Nihilism. Nu-mi pun pielea la bătaie pentru nimeni!

    9. Spațiu. Venim cu gânduri pașnice pentru întreaga omenire

    10. Sex. În o mie nouă sute șaizeci și trei (deci nițel cam târziu pentru mine)

    11. Adolescenți. Wop-bom-a-loo-mop-a-lomp-bom-bom

    12. Haos. Un fluture bate din aripi în Tokyo

    13. Dezvoltare. Investitorul de azi nu beneficiază de pe urma creșterii de ieri

    14. Postmodernism. Întâmplarea a făcut ca domnul McLuhan să fie chiar aici

    15. Rețea. O planetă de indivizi

    Note și surse bibliografice

    Bibliografie

    Mulțumiri

    Stranger than We Can Imagine.

    Making Sense of the Twentieth Century

    John Higgs

    Copyright © 2015 John Higgs

    Editura Litera

    O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România

    tel.: 021 319 63 90; 031 425 16 19; 0752 548 372;

    e-mail: comenzi@litera.ro

    Ne puteţi vizita pe

    www.litera.ro

    Mai ciudat decât ne putem imagina.

    O istorie alternativă a secolului XX

    John Higgs

    Copyright © 2016 Grup Media Litera

    pentru versiunea în limba română

    Toate drepturile rezervate

    Traducere din limba engleză:

    Patricia Neculae

    Editor: Vidrașcu și fiii

    Redactori: Isabella Prodan, Georgiana Harghel

    Corector: Georgiana Enache

    Copertă: Flori Zahiu

    Tehnoredactare și prepress: Anca Suciu

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    higgs, john

    Mai ciudat decât ne putem imagina. O istorie alternativă a secolului XX/

    John Higgs; trad.: Patricia Neculae – București: Litera, 2016

      ISBN 978-606-33-0719-5

     ISBN EPUB 978-606-33-0719-5

    I. Neculae, Patricia (trad.)

    001.94

    Pentru Lia, surpriza de la finalul secolului XX, și pentru Isaac, avanpremiera secolului XXI.

    Cu toată dragostea,

    Tata x

    Trebuia să facem ceea ce am vrut să facem.

    Keith Richards

    Introducere

    În 2010, galeria Tate Modern din Londra a organizat o expo­ziție retrospectivă cu opera lui Paul Gauguin, pictor francez postimpresionist. Să vezi o asemenea expoziție înseamnă să te lași învăluit ore în șir de viziunea romantică a artistului asupra Pacificului de Sud, așa cum i s-a înfățișat acesta la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Tahiti. O lume a culorilor vii și a sexualității lipsite de vinovăție. Picturile lui Gauguin nu disting deloc între umanitate, divinitate și natură, iar, odată ajuns la finalul expoziției, te simțeai ca și cum ai fi deslușit paradisul.

    Vizitatorii intrau, apoi, direct în zona dedicată artei din secolul XX. Absolut nimic nu-i pregătea pentru acest șoc brutal pe care-l presupunea trecerea dintr-o secțiune în cealaltă.

    Aici se găseau opere realizate de Picasso, Dalí, Ernst și de mulți alții. Primul gând era că diferă iluminatul sălii, însă răceala încăperii era dată chiar de operele lor de artă. Paleta coloristică era dominată de nuanțe de maro, gri, albastru și negru. Din când în când, mai zăreai câte-o pată de un roșu aprins, dar care nu avea darul de a induce liniște. Cu excepția unui portret aparținând etapei târzii de creație a lui Picasso, nuanțele de verde și de galben lipseau cu desăvârșire.

    Erau tablouri ce reprezentau peisaje stranii, structuri incomprehensibile și vise zbuciumate. Puținele chipuri reprezentate erau abstractizate, formalizate și văduvite de orice relație cu lumea naturală. Sculpturile erau, și ele, la fel de antagoniste. Un exemplu era lucrarea Cadeau, realizată de Man Ray, înfățișând un fier de călcat cu talpa plină de cuie, care ar fi sfâșiat orice material pe care ai fi vrut să-l netezești. Nu era recomandabil să faci cunoștință cu toate aceste lucruri pe fondul stării de spirit lăsate de viziunea lui Gauguin. Operele din această a doua încăpere nu aduceau nici un pic de compasiune. Pătrunsesem pe teritoriul abstract al teoriei și al conceptului. Cum veneam din lumea unei creații care se adresa inimii, trecerea într-un univers artistic care se adresa exclusiv minții era traumatizantă.

    Expoziția ilustra opera lui Gauguin până la moartea aces­tuia, în 1903, așa că ar fi fost de așteptat ca tranziția către arta începutului de secol XX să fie una mai lină. Ce-i drept, creația sa nu era tocmai tipică pentru epoca în care trăise, fiind apreciată la scară largă abia după moartea lui. Cu toate acestea, neliniștitoarea tranziție ne obligă totuși să încercăm să răspundem la o întrebare evidentă: ce s-a întâmplat, în fond, la începutul secolului XX, cu spiritul uman? Galeria Tate Modern e un loc care inspiră asemenea întrebări, din moment ce reprezintă un fel de altar închinat secolului XX. Semnificația cuvântului „modern" în artă îl va lega pentru totdeauna cu această perioadă. Astfel contextualizată, popularitatea galeriei denotă atât fascinația noastră pentru acei ani, cât și dorința de a-i înțelege.

    Cele două expoziții erau separate de o anticameră. Aici domi­na conturul unui oraș industrial tipic secolului al XIX-lea, desenat în cărbune direct pe perete, de Jannis Kounellis, un artist italian de origine greacă. Schița era sumară și fără siluete umane. Sus de tot, sălășluiau, moarte, o stăncuță și o cioară, țintuite de perete cu săgeți. Nu știu ce mesaj a căutat să transmită artistul prin asta, dar, pentru mine, anticamera conținea un soi de avertisment în privința sălii în care urma să intru. Galeria Tate mai bine ar fi făcut aici o cameră hiperbară, ca să prevină acest șoc al artelor vizuale.

    Conform broșurei explicative, păsările moarte „simbo­li­zau agonia libertății imaginative". Dar, în acel context, despăr­țindu-l pe Gauguin de secolul XX, părea mult mai potrivită o altă interpretare. Nu libertatea imaginativă, ci altceva zăcea în moarte deasupra orașului industrial din secolul al XIX-lea. Ba mai mult, monstrul avea să iasă din abisuri.

    Acum ceva timp, plecând să iau niște cadouri de Crăciun, am intrat într-o librărie, pentru a cumpăra o carte de Lucy Worsley, istoricul preferat al fiicei mele adolescente. Ce bine e când copilul tău are de la sine asemenea preferințe, când nu trebuie să i le mai insufli tu!

    Cărțile de istorie se aflau într-un ungher de la etajul al patrulea – ultimul, de altfel –, de parcă istoria contura povestea unor înaintași smintiți pe care mai bine îi ținem ascunși în pod, împreună cu unele personaje din Jane Eyre. Volumul pe care-l căutam nu era pe stoc, așa că am scos telefonul, să-l iau de pe internet. Am dat să închid o aplicație, am apăsat pe o altă pictogramă și am pornit, din greșeală, o înregistrare cu un discurs ținut de președintele Obama cu câteva ore în urmă. Asta se întâmpla în decembrie 2014, președintele întrebân­du-se, pe atunci, dacă atacul informatic asupra companiei Sony Entertainment, pe care-l punea pe seama nord-coreenilor, tre­buia considerat un act de război.

    Din când în când, se întâmplă lucruri care surprind stra­nietatea vieții în secolul XXI. Mă aflam în Brighton, din Anglia, ținând în mână un dispozitiv subțire din sticlă și metal, fabricat în Coreea de Sud, care funcționa cu un software american și putea să mi-l arate pe președintele Obama lansând o amenințare la adresa liderului suprem al Coreei de Nord. Mi-am dat seama atunci cât de diferit era începutul secolului XXI de orice perioadă anterioară. Ce aspect al acestei întâmplări ar fi părut mai incredibil la sfârșitul secolului precedent: faptul că exista un astfel de dispozitiv și că-mi permitea să-l văd pe președintele Statelor Unite în timp ce făceam cumpărături de Crăciun? Sau că definiția războiului se schimbase într-atât, încât îngloba și umilirea șefilor de la Sony? Sau că restul oamenilor aflați, și ei, la cumpărături acceptaseră cu atâta ușurință miracu­loa­sa transmisiune pe care le-o facilitasem fără voia mea?

    Mă aflam, în acel moment, lângă rafturile cu volumele dedicate istoriei din secolul XX. Se aflau, acolo, câteva cărți excelente, descrieri ample și detaliate ale acestei perioade, care ne este cea mai cunoscută. Sunt precum o hartă rutieră, expunând în amănunt călătoria pe care am făcut-o până în lumea în care trăim acum. Fac o relatare clară asupra unor impor­tante schimbări de putere de ordin geopolitic: Primul Răz­boi Mon­dial, Marea Criză Economică, al Doilea Război Mondial, dominația Americii și căderea Zidului Berlinului. Și, totuși, dintr-un motiv sau altul, această relatare nu reușește să ne transpună în lumea în care suntem acum, prinși într-un circuit al controlului permanent, al competiției devalorizan­te, al fluxului de informații insignifiante și al oportunităților extraordinare.

    Imaginați-vă că secolul XX vi se deschide în fața ochilor ca un peisaj. Imaginați-vă că evenimentele istorice din acest secol sunt ca niște munți, râuri, păduri și văi. Această perioadă nu ne e necunoscută. Dimpotrivă, știm prea multe despre ea, asta fiind, de fapt, și problema. Știm, cu toții, că acest peisaj include munții de lângă Pearl Harbor, Titanicul sau apartheidul din Africa de Sud. Știm că, în centrul său, se află distrugerile produse de fascism și nesiguranța din timpul Războiului Rece. Știm că locuitorii acestui ținut au fost cruzi, disperați sau hăituiți de teamă și știm și de ce au fost așa. Teritoriul a fost cartografiat, catalogat și consemnat cu acribie. Copleșitor.

    Fiecare dintre cărțile de istorie din fața mea are în vedere o altă cale de a străbate acest teritoriu, fără ca respectivele căi să fie, totuși, atât de diferite pe cât ați crede. Multe cărți sunt scrise de politicieni sau de jurnaliști ori oglindesc, în orice caz, direcții politice. Ele se conformează ideii că politicienii sunt cei care au conturat aceste vremuri tulburi, urmând, așadar, o cale corespunzătoare în vederea relatării. Altele oglindesc căi ce-și poartă cititorul prin arta sau prin tehnologia din perioada aceea. Acestea sunt, poate, cele mai utile, deși pot părea prea abstracte și prea străine de viețile oamenilor. Chiar de căile sunt diferite, ele se întâlnesc de-a lungul unor mari drumuri îndelung bătătorite.

    A încerca să găsești o cale diferită prin care să străbați acest teritoriu poate fi descurajant. O călătorie prin secolul XX poate părea o expediție epică. Bravii aventurieri care se încumetă s-o facă se iau, mai întâi, la trântă cu trei uriași, pe nume Einstein, Freud și Joyce. Trebuie să traverseze pădurea indeterminării cuantice și să pătrundă în castelul artei conceptuale. Ocolesc gorgone ca Jean-Paul Sartre și Ayn Rand, a căror privire îi poate transforma în stană de piatră, dacă nu fizic, cel puțin emoțional, și trebuie să rezolve enigmele unor sfincși precum Carl Jung și Timothy Leary. De aici încolo, lucrurile devin cu adevărat dificile. Ultima provocare este aceea de a trece, cumva, prin mlaștina postmodernismului. Nu este, ca să fim sinceri, o călătorie tocmai atrăgătoare.

    Foarte puțini dintre aventurierii care dau piept cu secolul XX reușesc să treacă de postmodernism și să iasă la lumină, de partea cealaltă. De obicei, se recunosc învinși și se întorc la bază. Adică la lume așa cum era înțeleasă la sfârșitul secolului al XIX-lea, lumea de dincolo de hotar, de pe tărâm sigur, prietenos. Descoperirile făcute până în acel moment ni se par tulburătoare. Inovațiile precum electricitatea sau democrația sunt pe înțelesul nostru și le acceptăm din mers. Dar acesta să fie, oare, cel mai bun loc pentru noi? Secolul XXI ni se va părea opac, privit prin lentilele secolului al XIX-lea.

    Teritoriul secolului XX cuprinde și regiuni întunecate, acoperite de păduri dese și neguroase. Căile oficial adoptate tind să ocolească aceste porțiuni, apropiindu-se doar vag de ele, pentru ca apoi să se îndepărteze imediat, ca și cum s-ar teme să nu se piardă în hățișul lor. E vorba de regiuni precum relativitatea, cubismul, bătălia de pe Somme, mecanica cuantică, subconștientul, existențialismul, Stalin, substanțele psihedelice, matematica haosului și schimbările climatice. Se spune că par complicate când te apuci să le studiezi, devenind tot mai năucitoare pe parcurs. La momentul apariției lor, au fost atât de radicale, încât încercarea de a le înțelege pretindea o reconfigurare majoră a modului în care vedem lumea. În trecut au părut înfricoșătoare, dar acum lucrurile nu mai stau la fel. Trăim în secolul XXI. Suntem supraviețuitorii zilei de ieri. Suntem cei care merg în întâmpinarea zilei de mâine. Avem curajul să ne îndreptăm pașii spre pădurile secolului XX.

    Iată care e planul: vom face o călătorie prin secolul XX, îndepărtându-ne de drumurile bătătorite și aventurându-ne, plini de curaj, spre pădurile tenebroase, în căutarea unor comori. Suntem conștienți că secolul desemnează o perioadă de timp arbitrară. Istoricii vorbesc despre un secol al XIX-lea lung (1789–1914) și despre un secol XX scurt (1914–1991), pentru că atunci sunt evidențiate, clar, începuturile și sfârșiturile lor. În aceast