Ganduri despre bine si rau
5/5
()
About this ebook
Gândurile adunate între coperţile acestei cărţi ne îmbrăţişează cu o gingaşă familiaritate: pentru creştini, ele par să vină nemijlocit din înţelepciunea Cărţii Ecclisiastului, din Pildele lui Solomon, din Psalmi, din pildele Evangheliei, din Pateric şi din capetele Filocaliei; chiar şi necreştinii vor putea regăsi aici căldura de „acasă,” în măsura în care au căutat vreo mângâiere în scrierile vechilor înţelepţi ai Antichităţii. Această culegere de gânduri nu caută să fie, aşa cum s’ar putea crede la prima vedere, o încercare de definire sau de clasificare a binelui şi a răului; este vorba aici despre toate cele ale omului – de la poezie la seceriş, de la theologie la economie. Este o carte unde găsim gânduri despre toate, însă nu toate felurile de gânduri; găsim doar acele gânduri „plimbate prin cer,” aşa cum ne îndeamnă Sfântul Nicolae Velimirovici să facem şi noi.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 5 ianuarie 1881 - 18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida. ( https://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_Velimirovici )
Read more from Sfântul Nicolae Velimirovici
Capete Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCateheze Rating: 5 out of 5 stars5/5Talcuiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRugaciuni pe malul lacului Rating: 4 out of 5 stars4/5Prin fereastra temnitei Rating: 5 out of 5 stars5/5
Related to Ganduri despre bine si rau
Related ebooks
Sfârșitul omului cules din sfintele scripturi Rating: 5 out of 5 stars5/5Coroana Staretului: Viata si minunile Sfantului Gavriil Georgianul, marturisitor si nebun pentru Hristos Rating: 5 out of 5 stars5/5Maxime și cugetări filocalice Rating: 5 out of 5 stars5/5Kalist Monahul: Ucenic al Sfantului Nicolae Velimirovici Rating: 5 out of 5 stars5/5Sa fim oameni!: Viata si Cuvantul Patriarhului Pavel al Serbiei Rating: 4 out of 5 stars4/5Carte foarte folositoare de suflet Rating: 5 out of 5 stars5/5O noapte in pustia Sfantului Munte: Convorbire cu un pustnic despre Rugaciunea lui Iisus Rating: 5 out of 5 stars5/5Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam Rating: 5 out of 5 stars5/5Cuvânt, credință, viață. Tâlcuiri scripturistice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSfinți martiri și mărturisitori români din secolul XX Rating: 5 out of 5 stars5/5Trepte Spre Rai Rating: 5 out of 5 stars5/5Cu fața spre Bizanț Rating: 4 out of 5 stars4/5Un mesaj pentru vremurile noastre: Epistolele I și II către Tesaloniceni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO cale nespus mai bună: I-II Corinteni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsManual De Memorare A Bibliei Rating: 5 out of 5 stars5/5Cărări și Gânduri, Volumul 1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Parabolele Milostivirii. Glas intr-un cor de rugaciune Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEvrei: Primit în Locul Preasfânt Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPilduitoare vieți de eremiți Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPuterea Sângelui Rating: 5 out of 5 stars5/5Despre bărbații iluștri Rating: 5 out of 5 stars5/5Schimbați din slavă în slavă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDidahii Rating: 2 out of 5 stars2/5Cortul lui Moise Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsApologie și rânduială Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPicuri de roua pentru suflet Rating: 5 out of 5 stars5/5Pe urmele Duhului Sfânt: Pe urmele Duhului Sfânt, #1 Rating: 5 out of 5 stars5/5Atingerea Țintei: O expunere a Epistolei lui Pavel către Filipeni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsHrană pentru suflet: culegere de texte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFrumusețea credinței: Conversații despre credință, astăzi Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Christianity For You
Arta De A Auzi Vocea Lui Dumnezeu Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce Înseamnă Să Fiţi Înţelepţi Ca Şerpii Rating: 4 out of 5 stars4/5Codul bibliei. Semnătura lui Dumnezeu Rating: 4 out of 5 stars4/5Manual De Memorare A Bibliei Rating: 5 out of 5 stars5/5Carte foarte folositoare de suflet Rating: 5 out of 5 stars5/5Biblia Amplificată În Limba Română: Vechiul Testament Rating: 4 out of 5 stars4/5Maxime și cugetări patristice. Sfântul Ioan Gură de Aur Rating: 5 out of 5 stars5/5Sfinți martiri și mărturisitori români din secolul XX Rating: 5 out of 5 stars5/5Cum iti sant gandurile, asa iti este si viata Rating: 5 out of 5 stars5/5Biblia Amplificată în Limba Română: Noul Testament Rating: 4 out of 5 stars4/5O noapte in pustia Sfantului Munte: Convorbire cu un pustnic despre Rugaciunea lui Iisus Rating: 5 out of 5 stars5/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Rating: 4 out of 5 stars4/5Cum să ne rugăm Rating: 5 out of 5 stars5/5Viata duhovniceasca a crestinului ortodox Rating: 5 out of 5 stars5/5Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam Rating: 5 out of 5 stars5/5Cuvânt, credință, viață. Tâlcuiri scripturistice Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsEliberarea iertării Rating: 5 out of 5 stars5/5